REVIEW

10 lucruri esențiale pe care să le incluzi în bagajul pentru maternitate

Ai intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește întâlnirea cu bebelușul? Magajul de maternitate ar trebui să fie complet și să te aștepte la ușă! Iată care sunt câteva dintre obiectele care ar trebui să te însoțească.

1. Haine pentru tine

În săptămâna 36 de sarcină probabil că este destul de greu să te simți foarte cochetă, dar statul în cămășile de noapte uzate din spital nu e de natură să îți inducă o stare de bine. Dacă maternitatea în care vei naște îți permite, adaugă în bagaj:

  • O ținută confortabilă pentru zi;
  • Cămașă de noapte;
  • Șosete;
  • Papuci;
  • Halat.

Atunci când îți alegi propriile haine, conform gusturilor tale, e mai ușor să te simți bine.

2. Lenjerie intimă adecvată

La capitolul lenjerie intimă, două elemente sunt foate importante: sutienul pentru alăptare, respectiv chiloții.
Sutienul pentru alăptare nu numai că îți permite să îți hrănești în mod discret copilul, dar oferă și o susținere blândă și de excelentă calitate sânilor, adesea angorjați.

Chiloții potriviți pentru perioada post partum sunt confortabili, au dimensiuni relativ mari și permit fixarea cu ușurință a absorbantelor cu o capacitate mare. Asigură-te că ai multe perechi de chiloți de schimb în bagaj, căci lohiile sunt abundente în primele zile după naștere. De asemenea, gândește-te la alternativa chiloților absorbanți de unică folosință.

3. Cosmetice

Lista cosmeticelor pe care le vei avea în bagajul de maternitate variază în funcție de maternitatea în care urmează să naști. O listă completă ar trebui să conțină:

  • Săpun
  • Periuță și pastă de dinți;
  • Cremă de față, cremă de mâini, cremă împotriva vergeturilor;
  • Aparat de ras;
  • Strugurel pentru buze;
  • Șampon, balsam, gel de duș dacă există posibilitatea de a face duș;
  • Cremă cu lanolină pentru mameloane;
  • Tampoane pentru sâni;
  • Absorbante sau vată cu tifon, în funcție de indicațiile date de către medic.

4. Electronice

Nu uita să adaugi în bagaj telefonul și încărcătorul. Pentru momentele în care, poate, nu ai acces la o priză, o baterie externă poate fi utilă. Dacă politica spitalului presupune că petreci minim 3 zile internată, gândește-te dacă o tabletă ar fi utilă – poate vrei să te uiți la un film.

5. Alte obiecte

Există și alte obiecte pe care le poți include în bagaj:

  • Cană și tacâmuri, în cazul în care naști într-o maternitate de stat;
  • O carte, dacă îți place să citești;
  • O agendă și un pix;
  • O revistă de rebusuri și integrame;
  • Căști pentru a asculta muzica preferată.

6. Haine pentru bebeluș

Discută cu medicul despre politica maternității în ceea ce privește hainele pentru bebeluș. Unele maternități preferă ca nou născuții să stea înfășați cu pelincile lor, sterilizate, în timp ce altele le permit mămicilor să îmbrace bebelușii cu haine aduse de acasă.

7. Haine pentru ieșirea din maternitate

Indiferent dacă ții la tradiție, iar ieșirea din maternitate se va face împreună cu nașa și cu moașa copilului, sau dacă vine tati să vă ia, există obiceiul unui set nou, complet de haine, cu care cel mic să fie îmbrăcat pentru această ocazie. Probabil că, tot acum, se vor face și o mulțime de poze, deci ținuta trebuie să fie comodă, adecvată vremii și pe gustul tău de mămică.

8. Cosmetice pentru bebe

Ia cu tine, în bagajul de maternitate, o cremă bună pentru prevenirea iritației de scutec, un gel de duș special pentru bebeluși și o cremă pentru masaj – aceste bune obiceiuri se pot practica încă din prima zi de viață.

9. Scutece

Multe mămici pierd din vedere acest aspect, dar bebelușul are nevoie de scutece încă din primele ore de viață. Adaugă, în bagaj, scutece pentru nou-născut și asigură-te că are cine să îți mai aducă, pe toată perioada spitalizării, căci bebelușul trebuie schimbat frecvent ca să nu se irite.

10. Scaunul auto

În regulă, scaunul auto nu face parte din bagajul pentru maternitate, dar trebuie să fie pregătit pentru momentul externării, când reprezintă cea mai sigură metodă pentru drumul de la spital către casă.
Pregătirea bagajului pentru maternitate este un moment emoționant, iar o listă completă te poate ajuta să nu uiți lucruri importante. Discută cu medicul în legătură cu politica spitalului, ca să poți personaliza bagajul.

Comentarii: