REVIEW

7 sfaturi pentru a economisi carburant în 2022

Prețurile carburanților sunt într-o creștere galopantă. S-a ajuns ca un litru de motorină premium să coste aproape 8 lei, după ce, în urmă cu șase luni, același tip de carburant nu costa mai mult de 6 lei/litru.

Indiferent cât de bine ai câștiga, nu se poate ca această creștere să nu fie deranjantă și să nu te gândești cum să faci pentru a reduce consumul. Dacă poți cheltui mai puțin, de ce să dai mulți bani?

Iată câteva idei testate pentru a economisi benzină sau motorină:

1. Apasă mai rar frâna sau accelerația

De fiecare dată când apeși pedala de frână sau pedala de accelerație, mașina consumă mai mult combustibil. Adaptează viteza la porțiunea de drum și manevrele care vor urma astfel încât să nu mai fie nevoie să „calci” pedalele. De exemplu, nu accelera înaintea unei curbe, pentru că, automat, va trebui apoi să frânezi. Un alt exemplu: când ești la o sută de metri de un semafor care e roșu, scoate mașina din viteză și las-o să încetinească treptat, ca urmare a forței de frecare cu asfaltul.

2. Gândește ca un pilot de curse

Dacă ai o vizibilitate bună și ești sigur că nu vine nimic din față, taie curba pentru a urma o traiectorie ideală, așa cum fac piloții de curse. Nu încerca niciodată să depășești banda în curbele în care nu ai vizibilitate, pentru că pui în pericol viața ta și a celorlalți pasageri.

3. Nu staționa cu motorul pornit

Unii au impresia că autovehiculul nu consumă carburant atunci când stă pe loc, cu motorul pornit. Ei bine, este o impresie falsă. Consumul este apreciabil, chiar și când stai la semafor. Mașinile de poliție din Statele Unite ale Americii au chiar un cronometru care nu le permite să staționeze foarte mult fără ca motorul să fie oprit. Este o măsură clară pentru a face economii, care nu e pe placul oamenilor legii în timpul iernii, în orașele friguroase.

Încearcă să-ți amintești să oprești motorul înainte să te începi să te joci pe telefon, mai ales dacă este un joc captivant, cum sunt cele de pe https://slotv.ro/ro.

4. Nu ambala motorul

Cine stă într-o zonă în care „iarna e iarnă”, obișnuiește să ambaleze motorul dimineața, pentru a încălzi mașina. Specialiștii atenționează că această practică nu este foarte eficientă, în raport cu cantitatea de carburant consumată. Mașina se încălzește cel mai bine atunci când rulează. De aceea, este bine să pleci ca imediat după ce pornești. Norvegienii au o vorbă: „Dacă mașina pornește, ia-o din loc”.

5. Planifică-ți drumul cu atenție

Dacă ai această posibilitate, nu pleca la drum atunci când este foarte aglomerat. Așa cum spuneam, dacă stai pe loc, chiar și în trafic, consumi mai mult carburant. De asemenea, dacă pleci la un drum lung, alege o rută care să nu conțină multe suișuri și coborâșuri, multe curbe și multe intersecții. Sunt recomandate autostrăzile (acolo unde există), pentru că nu sunt treceri de pietoni pentru care să fii obligat să încetinești.

6. Cumpără un autoturism electric

Ideal ar fi să nu mai consumi deloc carburant. Am intrat într-o eră a mașinilor electrice. Totuși, acestea sunt încă destul de scumpe pentru buzunarul omului de rând. Un pas înainte important ar fi să achiziționezi un autoturism hibrid, care își încarcă bateria electrică din mers (pentru că și curentul electric s-a scumpit destul de mult).

7. Renunță la mașină

Nu, nu este o glumă. Mersul pe jos face piciorul frumos și este de aur pentru sănătate. În plus, nu consumi nici măcar o picătură de carburant, ceea ce înseamnă că faci o economie totală. Lasă mașina în parcare pentru situațiile în care ai neapărat nevoie de ea și deplasează-te cât mai mult pe picioare sau cu mijloacele de transport în comun.

Comentarii: