SANATATE

Sindromul bradului de Crăciun: Cum se manifestă și cât de periculos este

Dacă te trezești strănutând sau că respiri greu în acest sezon de sărbători, s-ar putea să nu fie doar o simplă răceală. Poate fi din cauza „sindromului pomului de Crăciun”.

Aproximativ 5 la sută dintre americani sunt alergici la mucegai, iar bradul tău – natural sau artificial – ar putea să îl răspândească în casă. „Mucegaiul poate provoca multe efecte asupra sănătății”, spune CDC.

Bradul de Crăciun poate provoca nas înfundat, dureri de gât sau probleme mai grave

Mucegaiul și polenul sunt iritanți comuni. „Brazii naturali pot cauza probleme pentru cei care suferă de astm”, informează Academia Americană de Alergologie, Astm și Imunologie (American Academy of Allergy Asthma & Immunology). „Aceștia pot aduce mucegai și polen în casă”. „Pentru unii oameni, mucegaiul poate provoca nas înfundat, dureri în gât, tuse sau respirație grea, arsuri la ochi sau erupții cutanate”, spune CDC. „Persoanele cu astm sau care sunt alergice la mucegai pot avea reacții severe. Persoanele cu imunitate compromisă și persoanele cu boli pulmonare cronice pot face infecții în plămâni din cauza mucegaiului.”

CITEȘTE ȘI: De ce pierdem un an din viață: Motivul banal care are un asemenea efect

Căldura din casa ta ar putea înrăutăți aceste alergii

„Copacii în sine au cel mai probabil spori de mucegai și polen pe ei”, a declarat pentru Detroit News Melanie Carver, vicepreședinte pentru sănătate comunitară și marketing la Asthma and Allergy Foundation of America. „Mucegaiul crește în medii calde și umede și, uneori, interiorul casei oferă condițiile perfecte pentru a încuraja creșterea mucegaiului.”

Ornamentele, pericol pentru sănătate

„Pomii artificiali și decorațiunile depozitate într-un garaj sau subsol pot avea mucegai și praf pe ele. Asigurați-vă că ștergeți decorațiunile și spălați suportul de brad”, recomandă Academia Americană de Alergii, Astm și Imunologie. „Cutiile de carton și pungile deschise permit acumularea de praf. Treceți la recipiente de depozitare care țin departe acarienii de praf. Dacă aveți loc, depozitați decorațiunile și bradul artificial într-o parte a casei cu temperatură controlată pentru a reduce umiditatea.”

CITEȘTE ȘI: Panica cumpărăturilor de sărbători: Cea mai mare frică a romănilor, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic

Cum să previi ca pomul de Crăciun să nu provoace alergii

„Spălați bradul pentru a îndepărta mucegaiul, polenul și murdăria”, recomandă Academia Americană de Alergologie, Astm și Imunologie. „Lăsați-l să se usuce timp de câteva zile într-un garaj sau afară, dacă este suficient de cald, înainte de a-l aduce înăuntru.” „În jur de cinci până la șapte zile ar fi, probabil, o perioadă bună de timp pentru a avea un pom de Crăciun natural, deoarece după șapte zile numărul de mucegai începe să crească exponențial”, a declarat pentru Detroit News Dr. Sharmilee Nyenhuis, alergolog la Universitatea Illinois din Chicago, potrivit eatthis.com

Comentarii: