Prezent la turneul de la Cluj, acolo unde România a reușit să obțină biletul pentru play-off-ul mondialului de anul viitor, președintele FRH, Alexandru Dedu, s-a arătat mulțumit de naționala masculină. „Ne-am îndeplinit obiectivul, nici un jucător al României nu are Covid. De acum încolo este un munte de necunoscut, așteptăm să vedem rezultatele de la Campionatul European, vom juca prima dată cu cei de la locurile 16-24, apoi cu locurile 9-16.
Este un început de schimbare de generații la naționala masculină, eu contez pe acest proiect cu Xavi Pascual. Cred cu adevărat în echipă”, spune Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
Ne aflăm adversarii după Euro
Selecționerul spaniol al primei noastre reprezentative a explicat că este satisfăcut de rezultate, dar a punctat că mai este mult până departe.
„Avem nevoie de timp și meciuri să putem menține ritmul intens pe tot parcursul jocului”, mărturisește și Xavier Pascual, antrenorul naționalei de handbal.
„Tricolorii” lui Xavi Pascual au câștigat ambele meciuri din faza preliminară a calificărilor la CM2023 (33-30 cu Israel și 33-23 cu Moldova) și așteaptă deznodământul jocurilor de la Euro pentru a-și afla viitorii adversari.
Comentarii: