Deși s-a abținut până acum, exact așa cum a și precizat, Dan Negru vorbește în sfârșit despre pandemie. Mai exact, despre persoanele publice, influencerii, care s-au aruncat în prima linie a propagandei, indiferent de tabăra în care s-au situat.
”Regele audiențelor” nu a fost deloc blând cu ”apostolii dreptății”. „Nu am povestit nimic despre boala asta, nu am ieșit public să spun dacă m-am vaccinat sau nu și nu am spus niciodată dacă am fost infectat, dacă am stat sau nu în vreo carantină, nimic. Cred că asta trebuiau să facă toate persoanele publice”, a spus Dan Negru pentru ciao.ro.
Iar cel mai cunoscut prezentator de show-uri tv din România a explicat și care au fost motivele care l-au făcut să stea în umbră.
„Nu suntem noi în măsură să influențăm în vreun fel alegerile oamenilor când vine vorba de sănătate. Nici într-un fel, nici într-altul. A fost o greșeală expunerea persoanelor publice în subiecte atât de delicate. Eu am evitat total subiectul. Nimeni nu știe dacă am avut sau nu, dacă sunt vaccinat sau nu”, a mai spus vedeta TV.
CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai
”Mi-am pierdut respectul pentru multe vedete!”
De altfel, Dan Negru nu s-a putut abține să nu îi critice pe cei care s-au băgat în față în pandemie pentru bani sau pentru diverse jocuri și influențe.
„Prea multe părereri ridicole și de o parte și de alta au fost în anii ăștia. Eu mi-am pierdut respectul pentru multe vedete – atât de la noi, cât și din străinătate – care au dezbătut subiectul fiind pe o baricadă sau alta. Peste niște ani, când se vor uita în urmă își vor da seama cât de ridicoli au fost”, a spus el.
”Ca să nu mai vorbesc de colegii mei din TV care se pricep la toate. Știu și cum e cu Omicronul, dar știu și cum e cu armata rusă. Cred că asta a decredibilizat mult breasla”, a mai spus Dan Negru.
Comentarii: