LIFESTYLE

Fabulos ce a făcut Anghel Iordănescu, în tribune, la meciul fiului! A pupat icoane, lângă Mircea Lucescu

Edward Iordănescu a avut cel mai slab debut al unui selecționer în ultimii o sută de ani. Adică din istoria fotbalului românesc, practic. Și abia aseară a reușit să câștige în sfârșit primul meci pe banca primei reprezentative.

I-a ieșit din a cincea partidă, dar mai bine mai târziu decât niciodată, cum s-ar spune. E bine că a ieșit și pentru el, și pentru echipa națională care a luat trei puncte. Dar tot în coada clasamentului rămâne, după Bosnia, Finlanda și Muntenegru.

Nicușor Bancu, erou neașteptat al partidei din Giulești, a marcat singurul gol al meciului în minutul 30, după un assist oferit de George Pușcaș. Pușcaș, marele ratangiu, spre disperarea tuturor.

”Să dea Dumnezeu să avem mai multe victorii înainte!”, a spus Edi Iordănescu, după România – Finlanda 1-0. Asta după ce părintele lui Edi, Anghel Iordănescu, a apelat la vechile lui obiceiuri. Vă amintiți, nu-i așa, care sunt?

”Antrenorul secolului” a luat loc lângă Mircea Lucescu, pe noua arenă din Giulești. Și s-a rugat continuu în timpul meciului ca fiului său să-i iasă tot ceea ce a gândit.

Cum partida a început prost, cu ratatea unui penalty, și cum, ulterior, spre final, finlandezii ne-au cam asediat și ne-au cam dat palpitații, fostul selecţioner și tatăl actualului n-a avut ce să facă altceva decât să pupe icoanele„la foc automat”, așa cum se observă în captura de la as.ro.

Că a avut efect, s-a văzut, România a scăpat în câștigătoare, ba Bosnia și Muntenegru au încheiat și ele meciul la egalitate. Și chiar dacă nu ne-am mișcat și am rămas cu ”lanterna”,  iată că între prima clasată din grupă, Bosnia, și ultima, România, sunt doar 2 puncte!

Comentarii: