LIFESTYLE

Oana Roman, insultată pe rețelele de socializare: `Așa nu mă mai făcuse nimeni, am bifat-o!`

Oana Roman (46 de ani) are mulți admiratori pe rețelele sociale, dar la fel de mulți hateri. Iar unii nu țin cont de nimic uneori, jignind fără motiv. „Asta cu panaramă e nouă. Primisem toate jignirile posibile, dar panaramă încă nu. Acum am bifat-o și pe asta”, a spus Oana Roman pe Instagram.

E drept că fiica fostului premier nu mai este surprinsă de asemenea reacții. Dar nu exclude nici varianta în care s-ar putea adresa organelor competente, în situații de acest gen.

”Eu știu cine sunt ei? Nu. Și nici nu mă interesează. Ieșiți pe stradă și 9 din 10 persoane măcar au auzit de mine. Așa a fost să fie. Nu e mereu ușor însă să trăiești așa. Alții își doresc să îi cunoască mai mult decât vecinii de bloc și colegii de serviciu și nu prea reușesc.

CITEȘTE ȘI: Care sunt cele mai întâlnite COMPLEXE ale bărbaților și cum și le pot depăși aceștia

Și pentru că nu se simt îndeajuns de importanți, stau și trăiesc viețile altora cheltuind timp prețios pe care nu-l vor mai recupera vreodată.
Nu. Cam asta e. Voi vreți să lăsați ceva în urma voastră? Energii urâte, ură și rău? Sau vreți să vă trăiți viața cât se poate de frumos profitând de ceea ce vă oferă Dumnezeu?

Familie, prieteni, natură, mare, soare, păduri și munți? Răsărituri cu bucurie și credință? Cu asta se ocupă unii. Ce vreau să amintesc este că hărțuirea, inclusiv cea prin mijloace de comunicare, este faptă penală”, a concluzionat Oana Roman.

 

 

 

Comentarii: