LIFESTYLE

Confesiunea tulburătoare a Shakirei, primul interviu după piesele în care l-a umilit pe Pique: `Mereu am fost dependentă emoțional de bărbați!`

Shakira a lansat mai întâi „Te felicito”, apoi  „Monotonía”. Ambele piese cu mesaje inspirate din propria-i poveste.  Dar când a dat drumul melodiei „BZRP Music Session #53”, a stârnit un adevărat război. A rupt topurile și a dat „de mâncare” presei din toată lumea, hitul constituind un manifest, cu versuri conținând cu subiect și predicat mesaje adresate fostului partener și tată al copiilor ei, Gerard Pique, și Clarei Chia, iubita lui de acum și fosta amantă către finalul relației dintre artistă și fotbalist. Recent, Shakira a prezentat „TQG” în duet cu Karol G. Și a explicat tot ceea ce a trăit și creat în ultimele luni, într-un interviu pentru Televisa.

„În melodiile mele, mereu am simțit că am datoria să-mi folosesc vocea și să le-o împrumut celor care nu pot vorbi. Am realizat că femeile sunt într-un moment-cheie pentru societate, într-un punct în care sprijinul pe care îl obținem una de la cealaltă este foarte relevant. Așa cum spunea Madeleine Albright, «există un loc în Iad pentru toate femeile care nu se sprijină între ele»”, a spus Shakira în interviu.

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

”Azi mă simt împlinită și singură!”

„Mereu am fost dependentă emoțional de bărbați, trebuie să recunosc. Am fost îndrăgostită de dragoste și cred că acum am reușit să înțeleg povestea dintr-o altă perspectivă. Azi, mă simt împlinită și singură și cred că atunci când o femeie înfruntă greutățile vieții, devine mai puternică.

Iese mai puternică, pentru că își cunoaște slăbiciunile, își acceptă vulnerabilitățile, spune ceea ce simte, durerea, pentru că se spune că opusul depresiei este exprimarea. Am ajuns să mă simt împlinită și singură, ceea ce nu credeam vreodată că se va întâmpla.

  Simt că depind de mine și că am doi copii care se bazează pe mine. Simt că trebuie să fiu mai puternică decât o leoaică, dar puterea trebuie să fie rezultatul unei suferințe, al acceptării ei, al tolerării frustrării, al acceptării că există lucruri pe care celălalt nu și le mai dorește. Că există visuri care se rup, ca trebuie să iei bucățile de puzzle de pe jos și să te reconstruiești”, a mai spus artista, pentru Televisa.

Comentarii: