NUTRITIE SANATATE

Siropul natural de soc, păstrat la rece până la 3 ani

Puteți folosi un asemenea sirop natural pentru a prepara o limonadă sănătoasă și gustoasă, dar îl puteți consuma și ca atare, pentru tratarea unor probleme gastrointestinale precum constipația.

CITEȘTE ȘI: Puterile terapeutice ale florilor de soc – Ajută la tratarea sinuzitei și a gripei

Siropul natural de soc, păstrat la rece până la 3 ani

Consumul siropului de soc, diluat cu apă plată minerală sau simplu poate stimula tranzitul intestinal, combatând astfel constipația.

Acesta este eficient mai ales dacă este consumat dimineața, pe stomacul gol.

Ingrediente:

  • 80 de flori de soc
  • 4 L de apă
  • 6 kg de zahăr
  • 150 g sare de lămâie

Siropul natural de soc, păstrat la rece până la 3 ani

Mod de preparare:

Se culeg cele 80 de flori de soc cât este soare și se pun într-o oală mare, apoi se adaugă apa și se lasă 24 de ore.

Se amestecă din când în când cu lingura de lemn.

După cele 24 de ore se strecoară printr-o sită fină, apoi printr-un tifon.

Pregătim sticlele în care vom pune siropul.

Le spălăm bine și le lăsăm să se scurgă de apă, apoi le punem în cuptorul preîncălzit la 100 °C pentru 20 de minute.

Urmează să adăugăm zahărul și sarea de lămâie și să amestecăm continuu până când acestea se dizolvă.

Siropul va căpăta o culoare gălbuie.

CITEȘTE ȘI: Socul – exact planta de care are nevoie corpul. Cum se poate consuma pentru a întări imunitatea

După ce ne asigurăm că tot zahărul s-a dizolvat, putem transfera siropul în sticle.

Siropul se păstrează la rece până la 3 ani fără să își schimbe gustul sau culoarea.

Truc: pentru a economisi timp la amestecat apa cu zahărul, puteți încălzi puțin apa de pe florile de soc și apoi să puneți zahărul și sarea de lămâie și să continuați să amestecați.

Comentarii: