NUTRITIE SANATATE

Cel mai apreciat desert al momentului- prăjitura Kinder felie de lapte

Unul dintre cele mai apreciate deserturi atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari este prăjitura Kinder felie de lapte.

Blatul pufos de ciocolată combinat cu crema de frișcă și miere pur și simplu oferă un gust de neegalat în materie de dulciuri.

CITEȘTE ȘI: Modul cel mai simplu prin care îți poți impresiona musafirii – Exquis

Cel mai apreciat desert al momentului- prăjitura Kinder felie de lapte

Ingrediente pentru blat:

  • 6 ouă
  • 250 g zahăr tos
  • 250 ml lapte cu 3,5% grăsime
  • 50 ml ulei de floarea soarelui
  • 220 g faină
  • 10 g praf de copt
  • 80 g cacao

Ingrediente pentru cremă:

  • 350 g smântână din lapte pentru frișcă cu 35% grăsime
  • 80 g zahăr pudră
  • 20 g zahăr vanilat
  • 80 g miere
  • 10 g gelatin
  • 50 ml apă rece
  • 500 g mascarpone

Ingrediente pentru crema de ciocolată:

  • 150 g smântână pentru frișcă cu 35%
  • 150 g ciocolată cu lapte

Cel mai apreciat desert al momentului- prăjitura Kinder felie de lapte

Mod de preparare:

Preîncălzim cuptorul la 175 °C.

Într-un castron încăpător punem ouăle împreună sarea și le batem până obținem o spumă lejeră.

Adăugăm treptat zahărul cu mixăm până se topește.

Încorporăm laptele, uleiul și omogenizăm.

Adăugăm și făina, cacaoa și praful de copt și mixăm până obținem o compoziție fină, fără cocoloașe.

Turnăm compoziția în tavă, nivelăm și dăm la cuptor pentru 15-17 minute sau până trece testul scobitorii.

Scoatem din cuptor si lăsăm blatul pe un grătar să se răcească.

CITEȘTE ȘI: Prăjitura preferată a copiilor- Kinder Delice, o alegere irezistibilă în orice moment al zilei – Exquis

Mod de preparare pentru cremă:

Punem gelatina la hidratat în 50 ml de apă rece pentru 10 minute.

Mixăm la viteză mică mascarponele împreună cu zahărul pudră, zahărul vanilat și mierea până se omogenizează.

Adăugăm gelatina hidratată, topită și fierbinte peste mascarpone și mixăm rapid până se încorporează.

Turnăm smântâna pentru frișcă peste compoziția de mascarpone și mixăm până obținem o cremă fină.

Tăiem blatul în 2 părți egale pe lungime și turnăm crema peste o bucată din blat, nivelăm și punem și celălalt blat.

Presăm ușor astfel încât să facă priză.

Ungem partea superioară cu crema rămasă și dăm la rece.

Mod de preparare pentru crema de ciocolată:

Punem smântâna la înfierbântat, adăugăm ciocolata și lăsăm 2-3 minute, după care omogenizăm.

Turnăm crema peste și întindem frumos, apoi dăm la rece pentru minim 6 ore.

Tăiem felii și servim cu poftă mare!

Comentarii: