Ocaziile speciale, cum sunt Crăciunul și masa de Revelion, sunt ideale pentru antrenarea fanteziei, în așa fel încât să îți pui în valoare abilitățile de gazdă printr-un decor elegant al mesei.
Aranjamentele florale delicate, ornamentele cu tematică de sărbători, lumânările, sfeșnicele și alte tipuri de accesorii vor crea o ambianță subtilă de rafinament.
Bineînțeles, totul e să nu exagerezi și să alegi un singur tip de decorațiuni – dacă ai așezat pe masă o vază cu flori, lumânările nu-și mai au locul acolo.
CITEȘTE ȘI: Ce FEL DE VIN așezi pe masa de Crăciun lângă sarmale și cozonac – Exquis
Decorul mesei – crearea unei atmosfere de sărbătoare
Impresia creată trebuie să fie una de spațiu aerisit și de eleganță discretă, nu un amalgam de ornamente sufocante, care contrastează dizgrațios între ele și încarcă inestetic masa.
Ceea ce iți dorești este ca decorul să îmbie și să ajute la crearea unei atmosfere festive.
De aceea, e important ca piesa centrală – oricare ai alege să fie ea (vasul cu flori, lumânările) – să aibă dimensiuni potrivite.
Obiectele de decor prea înalte vor stingheri mesenii, care nu se vor mai putea privi în timpul conversației.
Care sunt ornamentele potrivite?
Deasupra farfuriilor poți așeza șervete ornamentate sau decorate cu fundițe ori cu inele, având grijă să păstrezi totuși un echilibru.
Tot în cadrul decorului, o importanță aparte o are și fața de masă pe care o alegi.
Aceasta trebuie să fie dintr-un material de calitate și să aibă un imprimeu care să reflecte bun-gust, punând în evidență vesela și aranjamentele de pe masă.
Nu e obligatoriu ca totul să fie de o singură culoare, însă nuanțele pe care le alegi ar trebui să fie în armonie, atât între ele, cât și cu tonul serviciului de farfurii.
CITEȘTE ȘI: Nu te lăsa dus de val la masa de Crăciun: Cum să NU mănânci prea mult – Exquis
Decorul mesei – crearea unei atmosfere de sărbătoare
Ca să protejezi lemnul, poți așeza sub fața de masă un molton subțire, care îți va feri mobilierul de căldura farfuriilor fierbinți.
Nu mai e nevoie să-ți spun că o față de masă și un set de șervete simple și curate sunt de preferat celor din materiale sophisticate, dar uzate și pline de pete.
Ce veselă alegem?
Același lucru e valabil și pentru pahare și vesela: un cristal ciobit și o farfurie de porțelan crăpată îți va „șifona” reputația de gazdă.
În cazul în care nu ai reușit să le înlocuiești, e mai sigur să folosești un serviciu de masă din faianță, dar care e ireproșabil.
Comentarii: