Ceaiul de păducel se prepară din fructele uscate ale plantei, are un gust amar și un miros ușor neplăcut. Ca să te poți bucura însă de beneficiile lui și să îl bei cu plăcere, poți adăuga câteva felii de lămâie sau de portocală, care să îi modifice puțin aroma.
Fructele de păducel sunt bogate în flavonoizi, taninuri, colină, pectină, glucoză, fructoză, substanțe minerale și uleiuri grase, precum si vitaminele B1 și C. Această compoziție le conferă multiple efecte benefice în tratarea diverselor afecțiuni, conform doc.ro.
Beneficiile păducelului
Reduce riscul de afecțiuni cardiovasculare
Ceaiul de păducel echilibrează funcțiile inimii, reglează hipertensiunea arterială, fluidizează sângele și previne apariția cheagurilor și trombozelor. Calmează durerile în caz de angină și tulburările de ritm cardiac (palpitațiile). În plus, întărește mușchii cardiaci și forța acestora și dilată vasele de sânge, facilitând circulația sângelui către toate organele corpului. Unele studii arată și că păducelul poate preveni bolile cardiace degenerative.
CITEȘTE ȘI: Ai probleme cu glicemia? Acesta e ceaiul care rezolvă totul
Estompează varicele si hemoroizii
Facilitând circulația sângelui, ceaiul de păducel reduce în timp varicele și hemoroizii. Persoanele care sufereau de circulație periferică deficitară au observat îmbunătățiri după 2-3 săptămâni de tratament cu ceai de păducel.
Reduce nivelul de colesterol din sânge
Păducelul are cpacitatea de a reduce nivelul de colesterol LDL (colesterol “rău”) din sânge. Totodadă, ceaiul de păduce reduce și cantitatea de trigliceride din organism.
Ameliorează stările anxioase
Un alt beneficiu al acestui ceai constă în îmbunătățirea stărilor de anxietate, depresie sau stres cronic. Păducelul crește nivelul de oxigen din sânge, iar antioxidanții din compoziția sa combat radicalii liberi și toxinele din organism.
Ameliorează simptomele specifice menopauzei
Femeile pot bea ceai de păducel în perioadele de premenopauză și menopauză pentru calmarea simptomelor specifice: stări de agitație și nervozitate, bufeuri, transpirație excesivă, fluctuații ale apetitului și nu numai. Poate reduce parțial celulita și se poate asocia cu alte ceaiuri în curele de slăbire.
CITEȘTE ȘI: Secretul ceaiului care vine din India: Alungă depresia și te ajută să slăbești
Contraindicațiile ceaiului de păducel
Ca orice alt tratament pe bază de plante, ceaiul de păducel are și câteva contrandicații. Deși este benefic pentru bolile cardiace, există și câteva afecțiuni în cazul cărora poate cauza mai mult rău decât bine, în special în combinație cu tratamente medicamentoase care au aceleași efecte. De pildă, ceaiul de păducel nu poate fi consumat în același timp cu tratamentul pentru reducerea tensiunii arteriale întrucât poate accentua efectele medicamentelor.
Nici femeile însărcinate nu trebuie să bea ceai de păducel, deoarece poate cauza probleme fătului. Atenție și în cazul persoanelor alergice, care pot suferi efecte adverse dacă beau ceai de păducel timp îndelungat.
Ideal ar fi să discuți cu medicul tău înainte de a consuma ceai de păducel în scop terapeutic.
CITEȘTE ȘI: ATENŢIE la contraindicaţii: Când NU trebuie consumat ceaiul de cătină
Cum se prepară ceaiul de păducel
Fierbe 1 lingură de păducel uscat în 2 căni de apă, preț de 15 minute. Strecoara apoi ceaiul și consumă-l fie rece, fie cald. Dacă vrei să îl depozitezi pentru a îl consuma mai multe zile la rând, pune-l într-un recipient care se închide ermetic și adaugă 1 lingură de zeamă de lămâie, care va funcționa precum un conservant.
Comentarii: