NUTRITIE SANATATE

Alternativa naturală: Ceaiurile care te ajută să ai o digestie uşoară

Ai bila leneșă? Înseamnă că și procesul de digestie se desfășoară lent. Ficatul are un rol important în sistemul digestiv. El este cel care produce bilă şi care face, astfel, posibilă digerarea grăsimilor din alimentaţie.

Dacă ficatul nu secretă bilă în cantitate suficientă, mai bine spus dacă ai bilă leneşă, vei avea şi digestie lentă. Din fericire, natura are leac şi pentru astfel de probleme. Există plante medicinale care stimulează funcţiile ficatului şi care, în final, te ajută să te simţi bine după fiecare masă.

Ceaiul de anghinare

Este unul dintre cele mai vechi remedii naturiste pentru ficat. El stimulează producerea bilei, fiind ideal în disfuncţii biliare, care pun probleme digestiei. Are un gust amărui, dar merită din plin băut. Este hepatoprotector şi detoxifiant pentru ficat, iar cinarina, un compus extrem de benefic din compoziţia sa, îi dă puterea de a reduce colesterolul, potrivit doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: Beneficiile neștiute ale banalului ceai de mentă. Motive să îl consumi regulat

Ceaiul de cicoare

Este de asemenea bun pentru ficat, stimulează producerea şi eliminarea bilei. Conţine şi el principii amare şi contribuie la obţinerea confortului digestiv. Se beau două-trei căni pe zi, după mesele principale.

Ceaiul de pelin

Tot amar şi tot bun pentru ficat este ceaiul de pelin. Stimulează secreţia de bilă, dar şi a sucurilor gastro-intestinale, este dezinfectant şi antiinflamator al tubului digestiv.

Ceaiul de păpădie

Stimulează activitatea veziculei biliare precum şi secreţiile gastro-intestinale, este depurativ şi diuretic. Alte ceaiuri care stimulează funcţiile ficatului şi ale sistemului digestiv sunt cele de: mentă, de sunătoare, gălbenele.

CITEȘTE ȘI: Cele mai bune ceaiuri pentru stomac: Tratează durerile, balonarea, constipaţia sau diareea

Un tratament naturist din bătrâni pentru stimularea bilei constă în suc proaspăt de ridiche. Se dă o ridiche pe răzătoare, se adaugă miere şi se lasă o oră sau două până îşi lasă sucul. Se bea înainte de masă.

Comentarii: