HOROSCOP

HOROSCOP 29 septembrie 2018

Foto: Pinterest.com

Berbec

Dacă te eliberezi azi de grija care te ţinea blocat de ceva vreme, dintr-o dată ţi se va părea că orizonturile sunt mult mai limpezi şi ştii mai bine ce ai de făcut. Atât timp cât nu scapi de acel hop care îţi taie elanul, orice efort este în zadar şi căile către etapele următoare sunt închise, ca atare fă un efort să scapi de acel aspect nedorit care te ţine pe loc. Mai întâi fă ordine în problemele stringente ca să te poţi concentra după aceea la ţelul pe care l-ai ales, altfel neregula de acum te va chema într-o zi înapoi ca să o rezolvi şi pe ea.

Taur

Ai mare grijă în cine te încrezi azi, pentru că există riscul să pici în capcana unui mare mincinos care ştie să te convingă cu şiretlicuri infantile. Acesta apelează la umor pentru a-ţi câştiga simpatia, dar ceea ce face în culise te poate lăsa cu gura căscată. Nu crede tot ce spune, nu lua de bune promisiunile sale şi nici informaţiile pe care le emite, ci rămâi în permanenţă alert şi prudent, fără a-l lăsa să-ţi distragă atenţia cu cine ştie ce păcăleli aparent inofensive. Ceea ce urmăreşte el pe la spate nu e deloc în beneficiul tău, ci doar al lui!

Gemeni

Nu pune la suflet conflictele care se mai încing în preajma ta, pentru că sunt complet inofensive. Nimeni nu ar trebui să le dea atenţie, pentru că au la bază un schimb ironic de replici, glume nesărate spuse într-o doară sau mici reproşuri care nu conţin nicio doză de agresivitate. Unii nici măcar nu ştiu să atace sau să jignească, deci ar trebui să le asculţi tonul ridicat cu un soi de amuzament, cum că e mai degrabă o glumă, decât o acuzaţie. Foloseşte şi tu umorul în orice situaţie pentru că aşa vei ieşi basma curată din orice confruntare mai aprinsă de forţe. Nici măcar nu sunt răutăcioase, ci doar un pic cinice. Prefă-te că nici nu le înţelegi!

CITEȘTE ȘI: 6 Modalități de REPARARE a mâncării dacă ai pus prea multă SARE

Leguma minune în lupta împotriva CĂDERII PĂRULUI

Rac

Nu ţine în tine sentimente negative, temeri sau îndoieli, ci caută un prieten bun care ştie să asculte. Împărtăşindu-i lui ceea ce te doare, te vei elibera de o mare povară şi mai poţi primi şi nişte sfaturi foarte bune. Nu ai soluţii de unul singur chiar la orice provocare, de aceea e bine să mai suni şi un prieten la nevoie, să mai apelezi şi la cei care deţin cheia acestor situaţii. Din toate ai ceva de învăţat, deci nu te încăpăţâna să te descurci pe cont propriu cu orice preţ. De aceea ai familie şi prieteni, pentru a le spune ce simţi şi de ce ai nevoie. Nici n-ai idee câte idei salvatoare preţioase pot veni – dacă le ceri!

Leu

Tu ai o atitudine pozitivă şi tonică, dar când te uiţi în jurul tău, nu ai parte de o atmosferă la fel de plăcută din partea celor care îţi ţin companie. Unii vor profita de buna dispoziţie pe care o degaji pentru a se încărca şi ei de energie, dar în schimb rişti să aluneci tu pe panta pesimismului, molipsindu-te de la ceilalţi. Cineva din familie trece prin momente dificile şi tu îi stai alături trup şi suflet şi suferi pentru el de parcă ar fi chiar problemele tale. Îi faci foarte bine cu simpla ta prezenţă şi încerci să-l ajuţi cum poţi, sperând să-l vezi din nou zâmbind.

Fecioară

Visezi frumos şi ţinta principală a marilor tale speranţe e iubirea. Poate cel drag îţi alimentează frumos unele speranţe de viitor în legătură cu relaţia voastră sau în legătură cu unele planuri personale, şi când îl vezi atât de implicat şi de încrezător în ceea ce vrei tu să atingi, eşti din ce în ce mai motivat să mergi mai departe. Ba chiar îl atragi şi pe el în planurile tale promiţătoare, şi dacă vâsliţi deopotrivă în acelaşi sens, rezultatele bune se vor arăta mult mai repede. Visezi şi la o nouă iubire, iar şansele ca de undeva să se ivească o scânteie de speranţă sunt mai mari, deci crede cu tărie în visul tău romantic!

CITEȘTE ȘI: Schimbarea bruscă a vremii, PERICOL pentru sănătate: La ce dureri poţi fi supus

Câte CALORII are un pahar de vin, în funcție de soiul ales

Balanță

Excursiile ar fi cel mai potrivit plan pentru astăzi, pentru că ai chef de mişcare, ai energie din belşug, ba ai şi un mijloc de locomoţie la îndemână, încât ar fi o zi perfectă pentru drumeţii, pentru ieşiri în natură cu bicicleta, pentru raiduri prin împrejurimi cu motocicleta, o plimbare călare la ţară sau prin păduri, orice care ţi-ar putea consuma energia de care dispui dar care să îţi şi facă plăcere deopotrivă. Atragi şi pe alţii în aventurile tale dinamice, descoperind cât de mult ţi-a lipsit sportul în ultima perioadă sau, dacă totuşi ai avut o viaţă sportivă, cât de mult ţi-a lipsit aerul curat şi natura!

Scorpion

Îţi convine de minune atmosfera calmă care se lasă peste unele planuri care momentan nu mai aduc nimic nou în atenţie. Ocupă-te de o serie de lucruri banale care tot aştepta la rând, dar după ce le vei duce pe toate la îndeplinire, vei vedea că, dintr-o dată, se eliberează lista ta de sarcini, lăsând loc pentru multe alte preocupări interesante. Fă un efort să termini acele aspecte minore de care până acum nu aveai chef să te ocupi, pentru că vei şterge dintr-un foc un şir lung de mărunţişuri care se tot aglomerau. Scapi de ele şi răsufli uşurat!

Săgetător

Pregăteşti o călătorie ce va avea loc cândva în perioada următoare, dar plecarea respectivă implică o întreagă serie de sarcini premergătoare pe care nu le poţi amâna. Ori o zi liberă înseamnă de fapt o altă zi întreagă de muncă în avans, ori e nevoie de o planificare din timp pentru ca toate să meargă de minune, dar cu cât eşti mai prudent şi mai organizat dinainte, cu atât călătoria în sine se va desfăşura mai bine, deci nu lăsa nimic fără să-l treci în revistă. Foloseşte cu cap răgazul rămas până în ziua plecării.

CITEȘTE ȘI: Sursele alimentare de PROBIOTICE mai puțin cunoscute

PENTRU CE a fost creat buzunarul MIC de la blugi

Capricorn

Afli un lucru foarte important, dar eşti conştient că nu e în avantajul tău dacă începi să-l spui şi altora. Mai bine îl ţii secret, doar pentru tine, deoarece alţii abia aşteaptă să se folosească de norocul tău. Uneori, este mult mai bine să taci până când evenimentele au ajuns la un nivel sigur, ca abia după aceea să te lauzi tuturor cu realizările tale. E greu să ţii în tine asemenea veste, dar ai păţit-o şi în trecut să baţi toba şi să pierzi şansa din cauza laudei de sine!

Vărsător

Dorul te cheamă spre zona ta de baştină, spre casa părintească sau spre o localitate îndepărtată unde se află ceva drag sufletului tău. Ai şanse să vezi cu ochii tăi acel loc la care visai, încât călătoriile pot deveni cel mai bun mijloc de a întâlni fericirea şi de a-ţi împlini visele. Pe unde treci, vezi locuri frumoase, peisaje încântătoare, oameni plăcuţi, iar deplasările sunt astfel cea mai rapidă metodă de relaxare pentru tine. Pleacă la drum, aşadar!

Pești

Nu te poţi detaşa de o situaţie conflictuală din trecut care încă te irită. În loc să duci după tine, la nesfârşit, o ceartă care ar fi trebuit să se stingă demult, mai bine te-ai opri un pic în loc şi ai vedea ce te mai deranjează încă pentru a sta de vorbă matur şi pentru a readuce totul la normal. Momentul e prielnic pentru a dezamorsa vechi tensiuni, dar trebuie să existe dorinţă de ambele părţi să stingeţi scânteia de scandal de odinioară. Dacă vezi că celălalt tot o întreţine, e greu de crezut că vei trece cu vederea atitudinea sa şi-l vei ierta tu primul.

Comentarii: