N-aş fi vrut să scriu, aş fi vrut să strig, să râd sau să plâng de bucurie, să scandez la Universitate, ca în alte dăţi. Sau poate aş fi vrut să fiu chiar acolo, în inima vulcanului, să simt emoţia în stare pură.
Şi totuşi scriu, la rece, nu la cald, pentru a scăpa de subiectivitate, dar, oameni buni, oare nu avem şi noi dreptul să fim jurnalişti aşa, cu sufletul? Să trăim aşadar aceste momente unice pentru cei mai mulţi dintre noi: naţionala de fotbal Under 21, de tineret-speranţe pe vremea mea, merge la anul la Olimpiada de la Tokyo şi joacă semifinala Campionatului European.
Haideţi să facem un mic exerciţiu : să citim cu voce tare numele naţionalelor din careul de aşi: Germania, Spania, Franţa – adică ultimele trei campioane mondiale la seniori – şi România.
Citeşte şi: Apariţie SPECTACULOASĂ pe cer/ „Mâna lui Dumnezeu“, deasupra unui oraş din Brazilia
Campionii cresc campioni
Luaţi şi număraţi şi vedeţi şi câţi dintre fotbaliştii cu care Mirel Rădoi a reuşit această performanţă sunt crescuţi de Gheorghe Hagi la academia lui. Sunt mulţi, mulţi de tot.
Tot ceea ce a agonisit ca fotbalist la nivel înalt, Regele a dat înapoi tot fotbalului. A investit în viitor. În viitorul fotbalului, cu nebuniile şi păcatele de rigoare. Îmi place explicaţia simplă şi precisă precum pasele şi şuturile lui Gică de odinioară. „Fotbalul nostru îşi pierduse şcoala şi profesorul, am revenit la bază ca relansez o generaţie mai talentată decât a noastră”, le-a povestit jurnaliştilor de la L’Equipe chiar liderul Generaţiei de Aur.
Ca e o patimă sau nebunie, şi mai puţin afacere, am putea să ne dăm seama din poveştile juniorului. Copilul care dormea cu mingea în pat când era mic şi care a fost adus mai de timpuriu la fotbal, pentru că deja spărsese tot prin casă. Ianis Hagi a învăţat să meargă şi să lovească mingea în acelaşi timp.
„Microbul” s-a instalat devreme. Doar că mama lui avea nişte reguli pe care nici fotbalul nu le clintea. „Îmi aduc aminte nopţile de Liga Campionilor, când mama mă lăsa să văd cel mult o repriză şi mă trimitea la culcare. Mereu îmi părea rău că nu pot să mă uit la tot meciul”, a completat Ianis tot în publicaţia franceză.
