Dacă nu ești medic, este foarte greu să descifrezi valorile care sunt trecute într-un buletin de analize medicale.
Nu este în atribuțiile pacientului să își citească singur analizele, dar este bine să avem o idee cam ce înseamnă. Analizele de azi sunt mai inteligibile, în sensul că valorile care nu corespund baremelor sunt încercuite sau subliniate.
Medicul specialist vi le va interpreta, dar ce trebuie să știți pentru a vă face o idee cum stați cu sănătatea. Avem nevoie să cunoaștem, măcar la nivel de bază, ce se ascunde în spatele unor litere de tipar care reflectă starea noastră de sănătate. Știm deja că anumite analize trebuie făcute anual. Dar ce-nseamnă exact VSH, TGO, TGP, MRF, HCT și o mulțime de alte asemenea prescurtări, potrivit Ghidului explicativ al principalelor analize medicale, de Iulian Neagu.
HGB – HEMOGLOBINA
Substanța care dă culoarea roșie sângelui, fiind cea care fixează oxigenul.
Valori normale: Bărbați – 13,5%-17,5%; Femei – 12%-16%
Scade: în anemii severe, pierderi mari de sânge, subnutriție
HCT – HEMATOCRITUL
Volumul ocupat de globulele roșii într-un volum dat de sânge.
Valori normale: Bărbați – 39%-49%; Femei – 35%-45%
Crește: din cauza deshidratării (febră, vărsături, etc)
Scade: anemii, pierderi de sânge, boli infecțioase, lipsă de fier și vitamine, intoxicații.
CITEȘTE ȘI: Corpul, o ‘maşină’ care trebuie băgată periodic în ‘service’: Opt analize care trebuie făcute periodic
RBC – HEMATII SAU ERITROCITE
Numărul de globule roșii din sânge
Valori normale: Bărbați – 4.300.000 – 5.700.000/1 mm³ sânge; Femei – 3.800.000 – 5.100.000/1 mm³ sânge
Crește: dacă suferiți o deshidratare
Scade: în cazuri de anemii
WBC – LEUCOCITE
Globule albe, create de măduva spinării, luptă împotriva infecțiilor
Valori normale: 4.500 – 11.000/1 mm³ sânge
Crește nivelul: când avem de-a face cu stări febrile
Scade nivelul: în anemii, când se pierde sânge etc.
Granulocite neutrofile
Reprezintă procentul cel mai mare de globule albe; cresc în boli infecțioase acute, scad în boli infecțioase cronice; valori normale: 60%-70%
Granulocite eozinofile
Cresc în boli alergice și în boli produse de paraziți; valori normale: 1%-4%.
Monocite
Cresc în boli produse de viruși și boli de sânge; valori normale: 25%-30%.
Limfocite
Cresc în boli virale, în boli cronice și boli de sânge; valori normale: 4%-8%.
TROMBOCITE
Responsabile cu coagularea sângelui și oprirea hemoragiilor
Valori normale: 150.000-450.000/ 1 mm³ de sânge
Creșterea trombocitelor produce cheaguri, împiedică circulația sângelui, provoacă infarctul miocardic
Scăderea trombocitelor provoacă hemoragia vaselor de sânge chiar și la leziuni minore.
VSH (VSE) Viteza de sedimentare a hematiilor
Creșterea peste 40-50 mm/oră constituie un semnal de alarmă chiar în lipsa altor simptome de boală. Un VSH mărit arată că undeva în organism există o infecție.
Valori normale: Bărbați – 3-10 mm/1 h; 5-15mm/2 h, Femei – 6-13mm/1 h; 10-20mm/2 h
Crește în foarte multe boli: infecții, tumori, cancer, tuberculoză, anemie, boli ale ficatului, reumatism, etc. La bătrâni și la femeile însărcinate.
GLICEMIA (Zahărul din sânge)
Glucoza este combustibilul pentru obținerea energiei organismului. Se obține din alimente bogate în zahăr sau în amidon (cereale, cartofi).
Dacă glicemia crește peste 200-300 mg (hiperglicemia) se ajunge la comă diabetică. Simptome: gură uscată, sete, respirație cu miros de acetonă, oboseală, amețeală.
Dacă glicemia scade se ajunge la comă hipoglicemică. Simptome: tremurături, transpirații, pierderea cunoștinței.
Valori normale: 70-11 mg la 100 ml de sânge
Crește: în diabetul zaharat datorită secreției mici sau de loc a insulinei. Din acest motiv, glucoza nu se consumă suficient și se acumulează în sânge. În cazul problemelor endocrine: tiroidă, hipofiză, suprarenale. La vârstnici. În urma unui consum exagerat de dulciuri. După un tratament cu anumite medicamente. După un șoc puternic.
Scade: în cazuri de înfometare se consumă rezervele de glucide din ficat; în cazul unui efort fizic extenuant; după o doză prea mare de insulină.
CITEȘTE ȘI: Importanţa analizelor de urină: Cât de des trebuie făcute şi ce indică
TRIGLICERIDELE (TG)
Lipidele simple din grăsimi – Sunt grăsimi care se depun pe vasele de sânge și în ficat. Creșterea lor duce la sclerozarea arterelor.
Valori normale: 50-150 ml/ la 100 ml
Crește nivelul: în boli ereditare, în boli de ficat, de rinichi, în alimentație cu multe grăsimi, în diabet, în disfuncționalități ale glandei tiroide, în alcoolemie, stres.
Scade nivelul: în înfometare și efort fizic crescut.
COLESTEROLUL
Există colesterol rău (LDL) și colesterol bun (HDL). Colesterolul rău se depune pe pereții arterelor, iar cel bun este scos din artere și alte țesuturi și eliminat din corp. În organism, colesterolul rău este de trei ori mai mult decât cel bun. Se găsește în alimentele de origine animală, în maioneză, gălbenușul de ou, untură, slănină, smântână. Legumele și fructele nu conțin colesterol. Sportul și alimentația echilibrată ajută la scăderea colesterolului rău.
Valori normale: sub 200 mg la 100 ml de sânge.
Crește: în boli cardiovasculare, în diabet, în boli hepatice, renale, boli ale glandei tiroide.
Comentarii: