Berbec
Uneori, un mare hop nu e un capăt drum de care nu mai poţi trece, ci poate fi motivaţia ideală de a o lua de la capăt. Ajungi într-un punct mort al proiectelor tale, din cauza intervenţiei nefaste a unor rivali care au vrut, astfel, să te trimită spre eşec. Deşi, pe moment, ai fi tentat să spui că te-au învins, că intervenţia lor maliţioasă a dat roade, vei vedea că totul răul e spre bine, într-un final. Nu e un eşec, nu e timp pierdut în zadar, ci dimpotrivă: ai învăţat ceva util din toate acestea. Pentru că trebuie s-o iei iar de la zero, de data aceasta s-ar putea să iasă mult mai bine. Dacă nu ar fi apărut acest hop, nu ai fi ştiut că se poate şi mai bine de atât, deoarece a doua oară iese excelent!
Taur
Priveşti lucrurile foarte obiectiv şi ai ocazia să îţi exprimi punctul de vedere în faţa altora care respectă deciziile tale. Poate chiar joci rol de judecător, arbitru sau negociator ad-hoc, pentru că lumea îţi recunoaşte calităţile din aceste domenii şi nu îţi pune la îndoială capacitatea de a analiza lucrurile corect şi de a extrage o concluzie cu care să fie toată lumea de acord. Cine îţi cere azi sfatul sau te roagă să intervii în treburile sale încurcate, are numai de câştigat, pentru că tu înţelegi exact situaţia, perfect pentru a oferi celor debusolaţi o cale dreaptă şi justă! Militezi pentru adevăr şi dreptate şi le scoţi la lumină foarte uşor.
Gemeni
Pentru dreptul tău la succes, e nevoie de o adevărată confruntare de forţe, dar tu deţii toate resursele necesare pentru a ieşi învingător din competiţie. Ai ambiţie, ai energie din belşug, ai o dorinţă fantastică de a te impune deasupra tuturor iar rivalitatea pe tine nu te sperie, ci te motivează şi mai tare. Cu cât e mai bun contracandidatul tău, cu atât îţi concentrezi mai bine voinţa către succesul visat. Ai toate şansele să fii tu primul în această luptă de orgolii, de personalităţi puternice, de idei, de ambiţii, dar atuul tău e curajul, spiritul întreprinzător, nu agresivitatea, ca la ceilalţi.
Citește și: Cum ÎL SCHIMBI în funcție de zodie
Rac
Ai mare grijă la promisiunile altora, pentru că eşti tentat să te bazezi pe ei şi, mai târziu, să descoperi că au fost vorbe în vânt! Mai degrabă nu le iei în seamă sau aştepţi să se ţină de cuvânt şi abia după aceea să extragi concluzii, pentru că cineva se poate băga în treburile tale şi, în loc de ajutor, să vezi că a declanşat un dezastru. Nu te încrede în cel care se bate cu pumnul în piept cu câte pot face pentru tine, pentru că nu e nimic adevărat în aceste angajamente. Spune şi el aşa, să se dea mare, dar când vei avea nevoie de el cu adevărat, va da bir cu fugiţii.
Leu
Nu eşti mulţumit de nivelul la care s-a ajuns într-o activitate în care ai depus mari eforturi. Simţi că se putea şi mai bine, şi dacă mai apar şi critici de la cei din jur, eşti tentat să reacţionezi ciudat: ori prin dispute aprinse, ori prin renunţare. Înainte de a riposta, stai puţin şi chibzuieşte dacă nu cumva au dreptate şi să pui în practică sfaturile lor, chiar dacă vin către tine într-o formă ceva mai agresivă. Unii nu ştiu să-ţi spună că greşeşti cu diplomaţie, ci ridică tonul, dar în felul lor au dreptate. Ascultă-i şi nu le respinge părerile!
Fecioara
Participi la o petrecere adunată în jurul unui motiv frumos de fericire. Cineva trece prin momente superbe şi simte nevoia să împărtăşească fericirea sa cu alţii. Eşti şi tu invitat să te alături şi o faci cu inima deschisă, bucurându-te sincer pentru veştile bune aflate. E o sărbătoare a zâmbetului, un motiv de amuzament, o ocazie de a râde cu poftă, pentru că toată lumea e liberă să se manifeste în voie. Chiar se simte un aer copilăros, năstruşnic, în preajma ta, de parcă toţi au uitat ce vârstă au şi simt nevoia să se distreze, să se joace un pic!
Balanța
Ai ajuns la un final de etapă şi nu ar trebui să te grăbeşti deja spre altceva nou, ci ia şi tu o pauză. Câteva zile de detaşare totală, în care doar să te gândeşti la nivelul atins până în acest moment, va avea efecte excelente asupra psihicului tău. Vezi cât de multe ai realizat, vezi ce bine s-au aşezat toate, deci nu are rost să-ţi propui deja alte scopuri. Bucură-te cât mai mult de ceea ce ai realizat până aici, scaldă-te o vreme în plăcuta senzaţie de succes, şi, după ce vei extrage de aici concluziile cele mai potrivite, vei putea să te gândeşti la nivelul următor. Acum doar încarcă-te de energia acestui happy end!!
Citește și: Află cât de bun şofer eşti în funcţie de zodia ta
Scorpion
Imaginează-ţi viaţa ta, în acest moment, ca un ogor nou care aşteaptă prima însămânţare. Gândeşte-te la ce anume vrei să recoltezi la anul de pe acest pământ fertil şi începe campania agricolă! Evident, e o metaforă, dar se potriveşte de minune situaţiei în care te afli acum, pentru că important e cum faci primul pas, primul gest în acest nou drum pe care porneşti. Investeşte încredere, gândire pozitivă, iubire şi siguranţă în ceea ce vrei să obţii la finalul acestui proiect, şi roadele vor fi pe măsură. Ai răbdare, pentru că nicio recoltă nu se dezvoltă peste noapte!
Săgetător
Mult aşteptata veste bună apare când nu mai credeai că este posibil să se întâmple. Ai tot stat ca pe ghimpi cu ochii la orizont, sperând să se ivească ceva bun, şi iată că răbdarea ta este răsplătită din plin de ceea ce afli chiar azi. Ţi s-a promis mai demult acest moment, dar a durat atât de mult încât aproape că îi luaseşi complet gândul, dar niciodată nu trebuie să-ţi pierzi speranţa. Finalmente totul capătă o altă lumină şi îţi recapeţi optimismul, văzând cu ochii tăi că succesul respectiv este din ce în ce mai aproape de tine.
Capricorn
Încearcă să faci azi un exerciţiu: trage o linie pe o foaie de câte ori foloseşti cuvântul nu şi ai să fii uimit de rezultate. Dacă ai începe de azi să eviţi ca orice frază să conţină negaţii, ai vedea ce uşor se rezolvă orice problemă. Spune-ţi de fiecare dată că poţi, că ştii, că deţii toate resursele potrivite pentru ceea ce doreşti să realizezi şi cuvântul nu va dispărea complet din vocabular. Orice nu spus chiar şi alături de cea mai puternică afirmaţie, diminuează din start şansele de succes ale dorinţei tale. Nu cumva spui ceva de genul vreau următorul lucru, dar nu îl voi avea niciodată? Şterge ultima parte a frazei şi ai să vezi ce minunat sună!
Vărsător
Eşti un prieten de nădejde care sare imediat în ajutor dacă este solicitat. Cineva are nevoie de tine şi nu ştie cum să te abordeze, dar tu simţi că nu ştie ce e de făcut într-o anumită situaţie şi încerci, prin exemplu personal, să-i oferi o soluţie. Nu ajunge doar să-i spui teoretic ce e de făcut, ci pui şi umorul la rezolvarea acelei probleme, convins că va înţelege mai bine cum stă problema dacă îi arăţi concret cum se rezolvă. Eşti şi un bun prieten, dar şi un bun profesor în faţa cuiva care chiar are multe de învăţat de la tine.
Pești
Felul mai sever în care vorbeşti celor din jur îi poate intimida pe cei mai sensibili sau pe cei care nu se ridică la nivelul tău intelectual. Te simţi bine în această postură, dar nu prea ai satisfacţii dacă o faci pe deşteptul în faţa celor mediocri. Dacă vrei să-ţi măsori isteţimea cu adevărat, fă-o ci cei de acelaşi rang, ca să îşi dai seama câte ştii. Ceilalţi oricum nu ştiu mai nimic din ceea ce povesteşti tu şi oricum vei străluci, chiar şi prin lucruri mărunte.
sursa: acvaria.com
Comentarii: