Berbec
Ai o ocazie unică de a te afirma, de a ieşi în faţă şi a-i demonstra atu-urile cu care eşti înzestrat. Este şansa ta, nu o rata din cauza unor slăbiciuni de moment. Ţi se cere putere de convingere, un dram de tupeu, curajul de a face ceva ce nimeni altcineva nu ştie, pentru că azi se remarcă numai oamenii care îşi cunosc cu adevărat propria valoare şi unicitate. Ai un as puternic în mânecă de care trebuie să te foloseşti cu maximă încredere, pentru că o eventuală competiţie te poate propulsa chiar pe tine în frunte. Fă un pas în faţă şi arată la ce eşti tu cel mai bun!
Taur
Eşti mai puternic decât crezi, chiar dacă cineva din jurul tău încearcă să te intimideze cu ton ridicat sau cu diverse tehnici de manipulare, sperând că aşa se va impune. Cu siguranţă ai un as în mânecă de care vei şti să te foloseşti la momentul cel mai potrivit fără a apela cătuşi de puţin la autoritate, agresivitate sau nervi, aşa cum fac ceilalţi. Ba chiar o astfel de confruntare de forţe, cu oameni care ţi se cred superiori, este o provocare excelentă pentru tine ca să arăţi ce poţi şi să-i învingi prin mijloace cinstite.
Gemeni
Unii se cam joacă azi cu nervii tăi, dar în loc să le dai satisfacţie, mai bine le răspunzi în doi peri, ca să nu vadă că te-ar deranja. Poţi pune pe figură o mască falsă ca şi cum totul ar fi perfect, chiar dacă în sinea ta te supără atitudinea lor obraznică, dar nu trebuie să le arăţi ce simţi. Mai mult, ai putea să întorci armele împotriva lor într-o manieră pe care ei nu o vor agrea, astfel încât ironia şi sarcasmul tău să-i dezarmeze complet. Ia-i tu pe ei peste picior şi nu-i mai lăsa să te rănească!
Rac
Ai tot amânat un anumit moment sau, din cauza unor piedici ce nu ţineau de tine, nu se mai întâmpla, deşi erai pregătit să-i dai startul, dar iată că toată aşteptarea ta a meritat. Eşti chiar în faţa acelui moment şi te deschizi cu optimism şi entuziasm către această noutate, convins că este exact ceea ce aveai nevoie. Ai încredere în reuşita acestui moment, tocmai pentru că a fost îndelung aşteptat şi pregătit la nivel teoretic, astfel încât nu poate ieşi decât foarte bine. Investeşte resursele pe care le-ai economisit în acest sens, pentru că acum e vremea să iasă la iveală tot ce ai acumulat, în aşteptare.
Citește și: Cum SE COMPORTĂ fiecare zodie atunci când iubește. Tehnicile şi stratagemele folosite
Leu
Nu te amăgi singur că direcţia în care mergi e perfectă, când intuiţia îţi spune că nu e chiar aşa. Poate eşti influenţat de cineva să vâsleşti spre un punct care se va dovedi a fi mai degrabă o iluzie, decât un fapt real. Deschide bine ochii şi nu te încrede în toate promisiunile pompoase care ţi se fac, pentru că există în preajma ta persoane care visează aiurea şi te trag şi pe tine în visul lor imposibil. Mai bine le spui verde-n faţă că se mint singuri, pentru că tu vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Nu e visul tău, deci poţi vedea realitatea cu maturitate şi poate îi tragi şi pe ei de mânecă la timp.
Fecioară
Ceva te ţine pe loc, dar nu vrei să spui nimănui ce te macină, ca să nu fie greşit interpretat drept un blocaj sau o slăbiciune personală. Preferi să-ţi rezolvi singur problema, pe cont propriu, în discreţie totală, pentru că deţii toate resursele necesare pentru a face faţă acestui impas. Nu are rost însă să agravezi şi mai mult situaţia cu lamentări, crize de panică sau suferinţe inutile, pentru că sigur ştii foarte bine ce ai de făcut. Îţi lipseşte doar curajul de a porni, pentru că prea îţi găseşti singur defecte în momentele sensibile.
Balanța
Vestea care apare azi prin intermediul unui amic are un efect mobilizator asupra ta şi te stimulează să te apuci serios de o activitate nouă, cu un consum imens de energie, dar ai toate resursele necesare pentru a înainta în forţă. Nu numai că îşi place ceea ce faci, dar te pune foarte bine în evidenţă, deoarece te foloseşti de trăsăturile tale specifice, de ceea ce ştii tu mai bine să faci. Rareori ai ocazii atât de bune de a te afirma, de a valorifica propria zestre nativă, deci fă un pas în faţă şi arată cine eşti!
Scorpion
Ai mare grijă la declaraţiile de dragoste care ţi se fac azi, pentru că există riscul să pici în plasa unui mare mincinos. Se foloseşte de atuurile sale fizice, de talentul de a meşteşugi cuvinte frumoase, de arsenalul său irezistibil de seducţie pentru a ajunge direct în inima sau… în patul tău, şi, dacă te prinde într-un moment vulnerabil, naiv, sensibil, l-ai putea crede, spre nefericirea ta. Spune nu oricărei ispite sentimentale, chiar dacă inima ta conţine o imensă dorinţă de a iubi şi a fi iubit, dar ceea ce ţi se oferă azi într-un ambalaj atrăgător ascunde şi ceva periculos pentru suflet!
Citește și: Cum își ruinează PROPRIA VIAȚĂ fiecare zodie
Săgetător
Parcă s-ar lupta două persoane diferite în interiorul tău şi nu ştii cui să-i dai prioritate. Poate vei găsi o cale de mijloc pentru a le mulţumi pe amândouă, pentru că vin idei bune din ambele direcţii. Mai mult, una din ele are acces direct la cele mai ascunse cotloane ale minţii tale şi ar putea scoate la iveală aspecte de care nu erai pe deplin conştient. Ascultă ce simţi sau ce presimţi, pentru că de acolo, din interior, pot veni azi semnale folositoare de a ieşi din impas. Nu în jurul tău găseşti cele mai bune sfaturi, ci în propria intuiţie, propria imaginaţie sau propriul subconştient care lucrează acum în beneficiul tău.
Capricorn
Eşti cam dezinteresat şi nu prea te trage aţa la treabă, cel puţin nu la actualul serviciu, ci te tot gândeşti la o schimbare în carieră. Dacă salariul nu te mai satisface, dacă ceva nu mai merge aşa de bine la locul de muncă, trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să faci ceva: ori să-i ceri şefului o mărire de salariu sau o mai bună recunoaştere a meritelor tale, ori să începi să trimiţi CV-uri pe la alte companii, că nici nu ştii de unde sare iepurele. Dar, până una – alta, ar fi bine să cauţi o nouă sursă de venit, să începi să faci ceva pe cont propriu pentru un ban în plus.
Vărsător
Eşti în faţa unei schimbări de sens în viaţa ta şi nu eşti foarte sigur de direcţia pe care trebuie să mergi. Eşti influenţat de zvonurile care se vehiculează în jurul tău şi care nu te stimulează deloc, dimpotrivă, te ţin pe loc, îţi insuflă o teamă profundă pentru ce va urma şi practic nu te lasă să rişti nimic. Dacă ai putea ieşi din acele medii în care se vorbeşte numai de lipsuri şi probleme, ar fi în avantajul tău, pentru că tu deţii toate resursele ca să faci faţă cu brio acestei provocări, dacă nu te-ar trage înapoi anturajul.
Pești
Suferinţele din amor nu scutesc pe nimeni, iar azi tu eşti primul vizat de aceste surprize neplăcute. Poate nu se întâmplă nimic grav între tine şi persoana iubită, dar planează o atmosferă mai sumbră deasupra voastră, din cauza unor influenţe din afara cuplului. Dacă unul din voi e încărcat negativ de emoţii şi griji, e clar că îşi va revărsa problemele şi asupra celuilalt şi veţi suferi laolaltă. Totuşi, cel afectat simte nevoia de a-şi spune păsul în faţa celui drag, aşteptând ajutor, susţinere şi înţelegere.
Sursa: acvaria.com
Comentarii: