LIFESTYLE

Simona Halep, vești proaste una după alta! Nunta verișoarei Simonei, spartă de poliție!

Trebuia să fie mare sărbătoare în neamul Halep. Anca Halep, verişoara Simonei Halep, s-a măritat și avea programată petrecere cu fast. Cum e obiceiul la aromâni, au fost mulți invitați care urmau să petreacă într-un restaurant cunoscut din centrul vechi al Constanţei.

Doar că în loc de distracție, familia Simonei s-a trezit cu poliția la ușă, pentru că nu erau respectate regulile de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, un apel telefonic anonim venit în jurul orei 20.00 a făcut ca 28 de poliţişti de ordine publică, investigarea criminalităţii economice, criminalistică şi rutieră s-au deplasat la restaurant pentru efectuarea primelor verificări.

Ce au găsit acolo încălca toate prevederile legale: în loc de 50 de persoane, erau la petrecere peste 200, și nici mesele n-ar fi fost puse la 2 metri distanță. În plus, patronul localului a recunoscut că nu luase nici o autorizaţie necesară organizării unui asemenea eveniment.

De altfel, se pare că oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele patronului localului şi al organizatorilor nunţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

Halep i-a supărat pe organizatorii turneului de la Palermo

N-a fost deloc o zi bună pentru familia Halep, pentru că Simona a provocat și ea un alt scandal. Desemnată principala favorită a turneului WTA de la Palermo care trebuie să înceapă la 3 august, românca a anunțat ieri că se retrage.

”Având în vedere creşterea recentă a cazurilor Covid-19 în România şi a îngrijorării mele cu privire la călătoriile aeriene internaţionale în acest moment, am luat decizia grea de a mă retrage de la Palermo”, a scris Halep pe rețelele sociale, ceea ce i-a supărat grav pe organizatorii turneului.

“Am aflat cu mare amărăciune decizia numărului doi mondial de a renunţa la participarea la Palermo Ladies Open. Sâmbătă eram optimişti şi am informat staff-ul Simonei Halep că sportivii profesionişti nu sunt obligaţi să intre în carantină. Totuşi, staff-ul lui Halep ne-a comunicat doar decizia finală, anulându-ne toate eforturile. Suntem supăraţi şi profund dezamăgiţi”, a afirmat Oliviero Palma, directorul turneului.

 

 

 

 

 

Comentarii: