Crina Pintea este, la ora actuală, cel mai bun pivot din lume, sau dacă nu, e cu siguranță unul dintre cei mai buni pivoți ai handbalului feminin mondial. Și în plus, a fost mereu o tânără modestă, a cărei poveste de viață poate fi cu adevărat inspirațională. A povestit chiar ea că, în copilărie, a lucrat la câmp, acasă și nici acum nu se dă în laturi de la munca de jos.
Și cum cine e obișnuit cu munca de mic, nu poate să stea degeaba, nici în pandemie Crina nu a lenevit. S-a antrenat acasă, pe cont propriu, dar jucătoarea din Podu Turcului a început să confecționeze măşti de protecţie, pe care le oferă celor dragi, împreună cu alte mici cadouri şi un mesaj emoţionant: #handbal cu inima!”.
Crina Pintea a spus că a fost o provocare să se apuce și să coasă cusutul măşti. „Am învăţat să cos studiind pe internet”, a mărturisit Crina Pintea pe site-ul oficial al CSM. Crina le dăruiește amicilor și cunoștințelor, și mai adaugă și o…scrisoare.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
Scrisoarea de lângă mască
Iată și care este mesajul celebrei sportive, expediat prietenilor alături de masca făcută de ea:
„Bună!
Înainte să ieși din casă, vreau să împărtășesc cu tine câteva gânduri. Și în handbal, ca și în viață, se întâmplă să fii dezorientat. Foarte rar, dar se întâmplă. Sunt acele momente în care care te găsești la înghesuială. Ai patru perechi de mâini care trag de tine în patru direcții diferite. Ai brațe care încearcă să-ți blocheze vederea și ai degete care trag să-ți fure mingea. Pur și simplu te simți fără direcție. Și cauți cu privirea un ajutor, un reper.
De ceva timp mi se pare că așa se simte perioada aceasta. Realitatea s-a răsturnat de când cu noul virus și acum pare că nimeni nu știe ce se întâmplă exact. Ce e bine și ce e rău. Ce funcționează și ce nu. În ce direcție trebuie să ne mișcăm. Azi, lucrurile par la fel de neclare ca în cele mai încrâncenate momente de pe teren, când nu știi exact ce să faci.
Eu când sunt dezorientată, îmi urmez intuiția. Inima. Pentru că sunt momente în care e mai bine să asculți de inimă dacă vrei să ieși învingător. Asta am de gând să fac și acum. Să las inima să îmi zică ce să fac. Iar ea îmi spune că dacă există măcar o șansă, cât de mică, să fim mai sănătoși purtând o mască, atunci o să port masca. Iar dacă am șansa să ajut și alți oameni, cosând măști, atunci asta o să fac. Și apoi o să le fac cadou cu cea mai mare plăcere. #cuinima”.”, scrie Crina în scrisoare.
Comentarii: