LIFESTYLE REVIEW

Apelul lui Raed Arafat către alegători! Trebuie să facă un singur lucru ca să evite infectarea

Secțiile s-au deschis astăzi, 27 septembrie, de dimineață, de la ora 7.00, și se vor închide la ora 21.00. Cei care au mai votat până acum știu ce ar trebui să aibă la ei ca să-și poată exprima votul la alegerile locale, iar cetățenii care încă n-au făcut-o și e prima dată, trebuie să știe că e obligatoriu să aibă la ei acte de identitate.

La ora 21.00, președintele biroului electoral al secției de votare declară încheiat procesul de vot și închide secția. Alegătorii care la ora 21.00 se află în incinta secției de vot pot să își exercite dreptul de vot. De asemenea, la ora 21.00, urna specială trebuie să se afle în incinta secției de vot.

Cum aceste alegeri se desfășoară în condiții excepționale, cauzate de pandemia de coronavirus, au apărut și ceva incidente generate de această stare de fapt. Au fost chiar membri ai comisiilor de votare care au fost reclamați pentru faptul că nu au respectat măsurile impuse de autorități.

CITEȘTE ȘI: Avertisment dur al medicilor: Indiciile care ne spun că muncim prea mult şi efectele grave ale acestora

Masca și distanța

Și pentru că au tot fost semnalizate diverse nereguli, Raed Arafat iese și atrage atenția populației: ”Purtarea măştii este una din condiţii. Distanţarea este extrem de importantă. Mesajul pe care îl transmit prin intermediul dumneavoastră este că distanţarea trebuie respectată, deci nu este suficient că se poartă mască.

Mască, distanţare socială şi dezinfectarea la intrare şi la ieşirea din secţia de vot, cele trei condiţii care ne permit să reducem riscul la minimum

Rugămintea către toţi cei care merg la vot, să respecte distanţarea între ei şi între ceilalţi care aşteaptă la rând. Este foarte important acest lucru.

Din punct de vedere medical, nu avem informaţii că au fost probleme speciale la secţiile de vot. Există echipaje care sunt pregătite să intervină. Din fericire, nu au fost situaţii care să necesite aşa ceva”, a spus Raed Arafat la Antena 3.

 

 

 

Comentarii: