LIFESTYLE

De 3 X femeie! Povestea Elizei, sportiva care încă își alăptează fiica, dar câștigă și medalii

Pasiunea Elizei Oană, o atletă de 30 de ani în proba de aruncare a suliței, pentru sportul pe care îl practică de la 11 ani nu cunoaște limite. Tânăra face naveta în fiecare dimineață de la Cornu, acolo unde locuiește, la Câmpina, locul unde se antrenează.

„Am autobuz dimineață la opt, mă trezesc în jurul orei șapte, merg la antrenament și după aceea trebuie să termin în fugă că la unsprezece și jumătate am autobuz de întoarcere” , povestește Eliza, atleta care a ocupat locul 2 în proba de aruncare a suliței la Campionatele Internaționale de la Cluj.

Mamă a două fetițe de trei, respectiv un an și cinci luni, uneori Eliza își ia și copiii cu ea la antrenament. Atunci când s-a născut primul copil, sportiva a fost convinsă că se va lasă definitiv de atletism.

„Am renunțat în 2016 și inițial am spus că nu mai vreau să văd sport în viața mea. Dar, cu timpul, am zis hai să încerc că sigur am să reușesc că sunt ambițioasă”, mărturisește sportiva.

După patru ani de pauză, timp în care s-a ocupat de creșterea micuțelor, Eliza a revenit în martie și a participat la primul concurs. A ieșit pe locul patru, în condițiile în care nu s-a antrenat deloc. La Internaționalele de la Cluj din august, a câștigat medalia de argint, având o poveste aproape similară.

„În săptămâna Campionatului de la Cluj cred că m-am antrenat de trei ori, pentru că am avut-o pe cea mică bolnavă. Trei zile la rând m-am plimbat numai prin spitale cu ea. M-am trezit la cinci dimineața să merg cu ea la analize, dar nu mă plâng”, spune Eliza, pe care soțul o susține în tot.

„E bucuros și mândru de mine, dar mi-a zis că nu pot să fac asta toată viața…E destul de greu… Încă o alăptez pe cea mică, dar tot timpul îmi spune: „de unde vrei să arunci, de unde atâta putere când copiii te sorb de putere”, spune tânăra mamă.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Are diplomă de profesoară de sport

Eliza a început atletismul la vârsta de 11 ani cu aruncarea mingii de oină, iar apoi a continuat cu proba de suliță. Ea este multiplă campioană națională de iarnă și vară. Prima medalie de aur a obținut-o  la Juniori 3, cu o aruncare de 38 metri, la Juniori 2 a luat locul 1, cu o aruncare de 47 metri. A participat la 3 Campionate Mondiale, iar recordul personal este de 60,80 metri.

Eliza este absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport și se gândește să se apuce să profeseze.„Trebuie să mă gândesc serios dacă voi continua sau renunț.  Copiii sunt pe primul plan și trebuie să mă gândesc la ei…mă gândesc să profesez, îmi voi băga dosarul și voi susține un examen”, încheie Eliza.

 

 

 

 

 

 

Comentarii: