Berbec Ai grijă spre ce-ţi canalizezi azi energia debordantă, ca nu cumva să o risipeşti pe lucruri distructive, cum ar fi lupte de orgolii, sau dispute din care nu iese nimic bun. Eşti pus pe harţă, agresiv în exprimare şi dacă mai întâlneşti şi alţi oameni la fel de nervoşi ca şi tine, scânteia de scandal se va aprinde foarte repede. Prin auto-control şi toleranţă maximă, ai putea depăşi chiar şi cele mai acerbe contradicţii, transformând un conflict într-o competiţie constructivă, din care fiecare scoate la lumină ce are mai bun în el: voinţă, ambiţie, spirit de conducător.
Taur
Contactul cu autorităţile are un efect stimulator asupra ta, de parcă ţi-ar mări voinţa de a demonstra că ai dreptate în ciuda criticilor care vin de la acestea. Conflictele la vârf pot fi aprinse, dar deţii toate resursele pentru a-ţi susţine punctul de vedere şi chiar a repurta o victorie de răsunet în faţa celor care, prin funcţie sau rang, cred că au dreptul să facă sau să spună orice. Nu e aşa şi le vei demonstra că, de pe poziţia ta, poţi avea ultimul cuvânt apelând la alte argumente decât forţă, aroganţă sau superioritate.
Gemeni
Poate n-ar fi rău să renunţi la un plan pe care l-ai gândit în cele mai mici amănunte. Ceva îţi spune că nu e momentul cel mai bun pentru a-i da drumul, că sensul ales nu e cel mai potrivit scopurilor tale, că nu va avea efectele scontate, şi deci ar fi bine să te gândeşti şi la altceva. Poate ai deja un plan de rezervă în minte pe care să-l poţi pune imediat în aplicare, înlocuindu-l pe cel care deja îţi ridică unele semne de întrebare, decât să consumi timp şi energie pentru un proiect în care deja ţi-ai pierdut încrederea. Mai bine te-ai concentra asupra altui sens, care poate avea mai multe şanse de succes. E o zi în care abandonul poate fi generator de schimbări pozitive, deci nu te teme să spui: stop, altceva la rând!
Rac
Una din direcţiile ciudate în care îţi demonstrezi modul diferit de a te comporta e căsătoria. Poate că partenerul ştie că ai idei ciudate şi te va tolera ca atare, dar cei din afara cuplului s-ar putea să nu îţi accepte uşor comportamentul faţă de jumătatea ta. Poate eşti cam agresiv sau autoritar, poate eşti cam libertin şi independent, deci multă lume va privi la tine azi ca la un exemplar rar! Tu, care eşti de obicei partenerul perfect, cel mai interesat de armonia în cuplu, de data aceasta eşti total atipic zodiei tale şi te porţi în mod neaşteptat.
CITEȘTE ȘI: Care sunt zodiile care trec UȘOR peste o despărţire
Leu
Un conflict de păreri poate degenera astăzi într-o dispută aprinsă care poate duce la un final nefericit. Ai grijă la ce spui, la tonul categoric pe care eşti tentat să-l foloseşti, la deciziile tranşante pe care eşti gata să le iei fără să chibzuieşti. Ai putea rupe o relaţie ce mergea bine, ai putea pierde un prieten sau ai putea face un gest riscant pe care nu-l vei mai putea repara după aceea. Atitudinea agresivă nu te reprezintă, tocmai de aceea, cei care te văd astăzi atât de violent, ar putea interpreta greşit nervii tăi, gata să-ţi întoarcă spatele.
Fecioară
Priveşti spre viitor cu încredere şi optimism, şi ai o capacitate de vizualizare pe care nimeni n-o întrece. Tu vorbeşti despre viitor de parcă e deja acolo, sub ochii tăi. De fapt, nici nu vorbeşti despre marile tale dorinţe la timpul viitor, ci spui că sunt deja parte din viaţa ta, că le atingi, că te bucuri de ele. E cea mai bună atitudine în faţa dorinţelor, pentru că aşa arăţi maximă încredere în materializarea lor. Proiectezi chiar tu viitorul prin ceea ce spui lumii că urmează să primeşti, deci tu eşti arhitectul, tu eşti constructorul propriului tău destin. Tu vorbeşti despre ziua de mâine ca şi cum ai povesti o carte deja scrisă, şi tonul tău e luminos, fericit, entuziast!
Balanța
Eşti în faţa unui moment în care nu ajunge doar percepţia ta raţională, foarte dezvoltată de altfel, ci e nevoie şi de altceva, ceva ce depăşeşte educaţia sau convingerile tale religioase. E ca şi cum mintea şi spiritul tău conlucrează în aceeaşi direcţie pentru ca tu să-ţi găseşti pacea interioară. Doar mintea nu ar putea să te ducă la acea stare binefăcătoare de confort interior, or, combinate, numai tu ştii cum, vor avea efecte miraculoase. Nici tu nu credeai că poţi simţi şi gândi aşa, dar iată, vine ceva aparte din interior, de la spirit, nu de le creier!
Scorpion
Nu compara norocul tău cu al altora, pentru că viaţa nu e echitabilă pentru toată lumea. Nu pleca urechea la poveştile triste ale celor din jur când ţie îţi merge de minune şi nici invers, nu te gândi de ce cel de lângă tine râde când tu nu ştii cum să mai depăşeşti cine ştie ce moment critic. Roata vieţii se învârteşte şi fiecare trece şi prin momentele de vârf, şi prin cele din prăpastie, ca atare ai răbdare pentru că toate îţi revin la un moment dat. Nimic nu durează veşnic: nici fericirea – nici nefericirea, nici norocul – nici ghinionul, deci fii cumpătat când vine vorba să judeci viaţa ta sau a altora prin comparaţie.
CITEȘTE ȘI: Zodiile care NU știu să piardă. Te numeri printre ele?
Săgetător
Mediul în care te afli te influenţează negativ, ca atare alege-ţi cu grijă companionii, ca să nu-ţi strici ziua din cauza toanelor lor. Ai alături persoane împovărate de tot felul de necazuri care nu îţi aparţin, dar, cum eşti sensibil la necazurile altora, te vor impresiona imediat şi vei aluneca şi tu spre aceeaşi pantă depresivă. Fă tot posibilul să ieşi din locurile în care planează lipsuri, boli, necazuri, chiar dacă eşti un suflet mare care rezonează la tot ce aude în jur, dar chiar nu merită să-ţi strici ziua din cauza altora care îşi eliberează astfel problemele pe umerii tăi.
Capricorn
Dai dovadă de totală încredere faţă de planurile pe care le dezvolţi pas cu pas. Nici urmă de îndoială, nici un semn de întrebare cu privire la direcţia în care mergi şi cu asemenea atitudine succesul nu e departe! Chiar dacă nu ai ajuns încă acolo unde ai visat, tu vorbeşti despre planul tău ca şi cum ar fi deja împlinit, scopul atins, şi e perfect aşa, pentru că tu de fapt chiar vizualizezi rezultatele finale. Şi când eşti atât de sigur pe ele, nu mai e decât o chestiune de timp până la ele! Eşti călăuzit de propria intuiţie spre roade excelente, care parcă deja se prefigurează la orizont în cea mai benefică formă.
Vărsător
Nu poţi accepta şi pace o situaţie pe care nu o înţelegi pe de-a-ntregul, dar e posibil ca acest blocaj să fie legat şi de încăpăţânarea ta caracteristică. Ai senzaţia că singura părere avizată e a ta şi nici nu vrei să asculţi de alta. E greu de spus: fii maleabil, fii flexibil, fii înţelegător, când spui nu la orice alternativă, dar te vei convinge singur la un moment dat că nu merită să te fixezi pe o unică idee. Există altele mai bune, şi a accepta şi alte unghiuri de vedere e un semn de înţelepciune şi de maturitate. Nu sta captiv într-o zonă limitată: eliberează-ţi mintea!
Pești
Nu te grăbi în iubire, lasă relaţia să curgă cum vrea ea, pentru că nu e planul care cere control sau îndrumare strictă, ci deplină libertate. Cu cât înaintează mai lent, cu atât aveţi şanse să vă cunoaşteţi mai bine, să treceţi relaţia prin cât mai multe probe edificatoare, să vă bucuraţi cât mai mult de senzaţiile plăcute de la începutul iubirii. A te gândi deja la nuntă, la copii, la a vă muta împreună deşi abia v-aţi cunoscut, nu e în beneficiul iubirii tale, pentru că pierzi din vedere o mulţime de aspecte specifice evoluţiei fireşti a relaţiei. Fiecare pas contează în construcţia acestei relaţii, deci acceptă acest ritm. Tot ce se clădeşte lent, ţine, şi nu asta vrei
sursa: acvaria.com
Comentarii: