SANATATE

Cum se poate transforma o simplă răceală în bronșită: Pericolele pe care trebuie să le eviți

Foto: Pinterest.com

O simplă răceală se poate transforma în bronșită, dacă nu te tratezi corect. Iată cum să eviți pericolele unei afecțiuni mai grave.

Bronșita este o afecțiune a plămânilor care poate surveni în urma unei răceli tratate necorespunzător. Este important să știi când să îți faci griji pentru sănătatea ta și cum să previi consecințele serioase cauzate de bronșită.

Tusea este un simptom comun al răcelii. Plămânii pot fi iritați sau corpul tău încearcă să elimine un exces de mucus cauzat de răceală. Dacă tusea continuă și după ce te-ai vindecat de răceală, este timpul să ceri sfatul medicului. Precizează de cât timp persistă tusea, dacă sunt factori externi care înrăutățesc simptomele sau dacă ai o tuse productivă.

Simptomele precum tusea, febra sau dificultățile de respirație pot fi un semn al noului COVID-19. Prezintă-i medicului simptomele tale și urmează-i sfatul în pasul următor.

De asemenea, programează o vizită cu doctorul tău dacă secrețiile sunt de culoare galbenă, sau verde, dacă ai febră, transpiri abundent sau tușești sânge. Acestea sunt simptomele unor afecțiuni mai grave ce necesită tratament, potrivit doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: Cum te poate ajuta sarea să îți treacă mai repede răceala și durerea de gât

Ce este bronșita?

Bronșita se manifestă prin inflamarea căilor respiratorii sau producția de mucus în exces. Se diferențiază două tipuri de bronșită:

Bronșita acută, care este mult mai comună și este cauzată de o infecție virală. Această formă poate fi agravată de consumul de tutun. Se manifestă ca o răceală pulmonară puțin mai severă, însă nu printr-o formă foarte gravă, precum pneumonia.
Bronșita cronică este o tuse care persistă timp de 2-3 luni pe an, pentru cel puțin doi ani. Fumatul tutunului este cauza pricipală a acestei afecțiuni.

Care sunt simptomele?

  • Tusea productivă persistentă
  • Lipsa de energie
  • Respirație șuierătoare
  • Febră

Când să ceri sfatul medicului?

Este de preferat să cauți îndrumarea unui medic dacă:

  • Tusea persistă mai mult de 2 sau 3 săptămâni
  • Ai febră
  • Dacă secrețiile sunt însoțite de sânge sau au o culoare anume
  • Ai dificultăți de respirație sau respirație șuierătoare

CITEȘTE ȘI: Leacurile bunicii: Remediile recomandate de un cunoscut doctor farmacist pentru combaterea guturaiului

Cum să tratezi bronșita acasă?

  • Hidratează-te corespunzător, la 1-2 ore, dacă medicul nu îți limitează aportul de fluide
  • Odihnește-te
  • Nu fuma
  • Urmează sfatul medicului pentru a elimina secrețiile
  • Dacă ai o tuse productivă, monitorizează culoarea și cantitatea. Comunică-i medicului informațiile și urmează-i indicațiile
  • Nu lua alte medicamente până nu îi ceri sfatul medicului. Unele medicamente pot interfera cu tratamentul deja prescris
  • Dacă vrei să eviți bronșita:
  • Nu fuma
  • Evită să stai lângă posibili factori externi care îți irită căile respiratorii, precum praful sau animalele de companie
  • Dacă ești răcit, odihnește-te și urmează indicațiile medicului pentru a te trata corespunzător
  • Urmează indicațiile tratamentului prescris
  • Mănâncă sănătos și echilibrat
  • Practică o igienă potrivită

Comentarii: