Simptom al unei infecţii acute, febra este o reacţie de autoapărare a organismului în calea virusurilor şi bacteriilor. Remediile din natură sunt o soluţie la-ndemână în combaterea febrei, mai ales în afecţiunile de sezon.
Creţuşca
Numită şi barba-caprei sau pepenică, creţuşca are proprietăţi antiinflamatoare (împiedică inflamaţiile), antispasmodice (combate spasmele) şi antipiretice (scade febra). Remediile pe bază de creţuşcă uşurează durerile articulare şi cele de cap. Mai mult, acestea ajută în lupta împotriva obezităţii, facilitează evacuarea bilei şi accelerează vindecarea rănilor (ulcere). Pe lângă toate acestea, infuzia de flori de creţuşca scade febra şi ameliorează simptomele gripei.
Pentru scăderea temperaturii corpului, încearcă următorul remediu: peste 1 lingură de flori uscate de creţuşcă toarnă 1 ceaşcă de apă fierbinte. Lasă amestecul la infuzat 10 minute, după care strecoară-l şi bea-l călduţ. Se consumă 3 sau 4 căni pe zi, până când febra scade, recomandă clicksanatate.ro.
CITEȘTE ȘI: Semn de avertizare timpurie pentru persoanele vârstnice infectate cu COVID-19. Nu este febra sau tusea
Menta
Cu miros puternic aromat şi gust mentolat, menta se numără printre plantele la care poţi apela în caz de febră. Aceasta are proprietăţi antioxidante, expectorante (elimină secreţiile din căile respiratorii), diaforetice (induce transpiraţia), digestive, antiseptice şi antiinflamatoare. Uleiul esenţial de mentă, folosit în inhalaţii, ameliorează simptomele răcelilor şi gripei, având şi capacitatea de a reduce febra. Pune într-un litru de apă fierbinte 3-4 picături de ulei esenţial de mentă. Inhalează aburul. Repetă procedeul de 2 ori pe zi.
Extractul de scoarţă de salcie
Cunoscută şi sub denumirea de „aspirina vegetală”, salcia albă conţine derivaţi ai salicinei (salicortina şi tremulacina), substanţe care au proprietăţi analgezice, antireumatice, astringente şi antipiretice. În caz de febră, se recomandă infuzia de scoarţă de salcie. Se fierb 15 minute 1-2 linguriţe de pulbere de coajă de salcie în 200 ml de apă. Se consumă câte 3 căni de ceai pe zi. Remediul nu este recomandat persoanelor cu diabet zaharat, ulcer gastric, boli de rinichi şi gută.
Roiniţă
Întâlnită şi sub denumirea de lămâiţă sau melisă, roiniţa este utilă în anxietate, în tratamentul herpesului, în ameliorarea simptomelor răcelii şi a tusei, precum şi în calmarea stărilor tensionate, migrenelor, durerilor de stomac. Băut cât mai cald, ceaiul scade febra. Infuzia se prepară astfel: peste 2 linguriţe de frunze de roiniţă uscate şi tăiate groscior se toarnă 250 ml de apă fiartă. Ceaiul se lasă la infuzat 30 de minute, după care se filtrează. Se consumă îndulcit cu miere.
CITEȘTE ȘI: Durere de cap, răceală sau febră? Medicamentele care nu trebuie să îți lipsească din casă
Ghimbir
În rădăcina de ghimbir se găsesc principii active ce calmează tusea şi scad febra. Îl poţi încorpora în mâncăruri sau îl poţi consuma sub forma de ceai ori crud. Pentru a prepara o infuzie antitermică, pune într-un vas 2 linguri de ghimbir ras şi toarnă o cană şi jumătate de apă. Fierbe amestecul 10 minute, strecoară şi bea ceaiul călduţ, îndulcit cu miere, din oră în oră.
Atenţie!
Remediile sunt destinate cu precădere adulţilor. La sugari şi la copiii mici, stările febrile sunt motiv de îngrijorare şi necesită consultul medicului pediatru.
Comentarii: