Acidul uric este un produs residual din corp care, uneori, se poate acumula la nivelul articulațiilor și țesuturilor, cauzând o serie de probleme de sănătate. Printre acestea se regăsește și guta, o formă de artrită.
Mai jos, regăsești informații utile cu privire la nivelul ridicat, cel normal, dar și cel scăzut de acid uric în organism, la bărbați și femei. De asemenea, vei învăța ce probleme de sănătate sunt asociate cu un nivel crescut, respectiv, unul scăzut, de acid uric în organism.
Cum se poate acumula acidul uric în organism?
Purinele sunt substanțe chimice care se regăsesc în mod natural în corp, dar și în anumite alimente. Atunci când organismul începe să descompună purinele, se creează acidul uric, ca urmare, acesta fiind un produs rezidual. Aici intervin rinichii, al căror rol este de a filtra acidul uric din sânge, pentru ca acesta să fie eliberat din corp prin urină.
Cu toate acestea, acidul uric poate rămâne, în anumite situații în fluxul sanguin, și să se acumuleze. Termenul medical pentru acest fenoment este hiperuricemie. Hiperuricemia poate avea loc atunci când organismul produce prea mult acid uric sau când nu reușește să elimine suficient din el.
În momentul în care acidul uric din sânge se acumulează, acesta se poate coagula sub formă de cristale, care se instalează la nivelul articulațiilor și țesuturilor, ceea ce poate duce la procese inflamatorii și la simptome asociate cu guta, potrivit doc.ro.
CITEȘTE ȘI: Reumatismul și vremea rece: Cum să reduci efectele frigului asupra articulațiilor
Nivelul de acid uric diferă de la femei la bărbați
O cantitate mica de acid uric la nivelul fluxului sanguin este perfect normal, indiferent de sex sau vârstă. Cu toate acestea, dacă nivelul crește sau scade sub limita normal admisă, atunci pot apărea diverse probleme de sănătate. Așadar, un nivel crescut de acid uric în sânge poate duce, cel mai adesea, la instalarea gutei.
Este oarecum rar întâlnit pentru o persoană să aibă un nivel scăzut de acid uric în organism, dar acest lucru se poate întâmpla atunci când persoana în cauza elimină acid uric în exces, prin urină.
Așadar, nivelul de acid uric poate varia, de la bărbați la femei, după cum urmează:
Acidul uric la femei
- Nivel scăzut: sub 2.5 mg per corp
- Nivel normal: între 2.5 și 7.0 mg per corp
- Nivel crescut: peste 7.0 mg per corp
Acidul uric la bărbați
- Nivel scăzut: sub 1.5 mg per corp
- Nivel normal: între 1.5 și 6.0 mg per corp
- Nivel crescut: peste 6.0 mg per corp
Cauzele fluctuațiilor de acid uric în organism
În general, când vorbim de fluctuații ale acidului uric în organism, ne referim la un nivel crescut al acestuia. Așadar, cauzele cele mai frecvente pentru un nivel crescut de acid uric, deși nu sunt deosebit de clare, au legătură cu factorii genetici, anumiți factori de mediu, precum și stilul de viață (alimentație, sport, întreținerea sănătății).
- Printre cei mai importanți factori de risc pentru hiperuricemie se numără:
- Sindromul metabolic
- Consumul excesiv de alcool
- Genul (bărbații întâmpină mai des această problema decât femeile)
- Hipertensiunea arteriala
- Diabetul
- Alimentație bogată în purine
- Utilizarea de medicamente diuretice
Afecțiuni medicale asociate cu hiperuricemia
Anumite afecțiuni medicale și tratamente sunt adesea asociate cu un nivel crescut de acid uric în organism, în special guta, tratamentul împotriva cancer, precum și anumite afecțiuni ale rinichilor.
1. Guta
Guta este o formă de artrită. Simptomele pot fi, afectând, adesea, o singură articulație. La persoanele care suferă de gută, acidul uric se acumulează direct la nivelul articulațiilor și țesuturilor, cauzând dureri pronunțate, inflamații locale și apariția de pete hipopigmentare (decolorarea pielii). Guta afectează, în principal, încheieturilor degetelor de la picioare, gleznele și genunchii.
2. Tratamentul împotriva cancerului
Atunci când celulele mor, acestea eliberează purine în organism. Purinele, la rândul lor, eliberează acid uric în circulația sanguină, când corpul începe să le descompună.
Anumite tratamente împotriva cancerului, precum chimioterapia, pot cauza decesul accelerat al celulelor, ceea ce duce la eliberarea în exces de acid uric. Din acest motiv, persoanele aflate pe anumite tratamente împotriva cancerului sunt testate în mod frecvent pentru nivelul de acid uric.
3. Afecțiuni ale rinichilor
Rinichii au rolul de a filtra substanțele reziduale din sânge, inclusiv acidul uric. Afecțiuni ale rinichilor, care produc daune acestui mecanism de filtrare, pot împiedica buna funcționare a rinichilor și, în consecință, produșii reziduali, inclusiv acidul uric, se pot acumula în fluxul sangvin.
4. Sindromul Fanconi
Un nivel scăzut de acid uric în organism se întâlnește destul de rar. Afecțiunea cea mai des asociată cu acest fenomen este sindromul Fanconi, o afecțiune rară a rinichilor. La persoanele care suferă de această boală, rinichii nu mai pot absorbi anumiți nutrienți în corp.
Sindromul Fanconi poate genera simptome precum lipsa acută de energie, deshidratarea și anumite probleme ale sistemului osos. O persoană care suferă de această afecțiune are un nivel scăzut de acid uric în corp, deoarece eliberează acid uric în exces prin urină.
CITEȘTE ȘI: Ingredientul care favorizează scăderea în greutate și menține oasele și articulațiile într-o stare bună
Simptome asociate cu nivelurile crescute și scăzute de acid uric
Persoanele cate suferă de un nivel ridicat sau scăzut de acid uric nu sunt mereu simptomatice. De regulă, simptomele apar atunci când persoana afectată manifestă un nivel cu mult sub sau deasupra limitelor normale, ceea ce poate duce la apariția altor probleme de sănătate.
Simptomele care apar în gută, asociate cu nivelul crescut de acid uric, includ:
- Articulații dureroase și inflamate
- Articulații care se simt fierbinți la atingere
- Decolorarea pielii în jurul articulațiilor afectate
Simptomele pietrelor la rinichi, asociate cu un nivel crescut de acid uric, includ:
- Dureri de spate
- Dureri localizate
- Nevoia deasă de urinare
- Urină cu aspect tulbure, cu un miros neobișnuit și/sau cu sânge
- Stare de greață și vărsături
Nivelul scăzut de acid uric este mai rar întâlnit față de cel crescut. Persoanele cu un nivel scăzut de acid uric pot urina mai frecvent ca de obicei, ceea ce poate duce la deshidratare, dacă persoana în cauză nu bea suficientă apă.
Comentarii: