HOROSCOP

HOROSCOP 13 noiembrie 2020

Berbec Primeşti un sfat care, pe moment, ţi se pare că blochează evoluţia unor proiecte şi eşti gata să-l tratezi cu indiferenţă. Dacă nu-l vei asculta, va veni ziua când vei da piept cu roadele acestui sfat şi vei regreta atunci că nu ai ţinut cont de el la vremea potrivită. Chiar dacă acum, pe loc, ţi se pare că nu te ajută aşa cum ai fi dorit, acceptă-l, urmează-l întocmai, pentru că acest pont se bazează pe experienţa prin care a trecut deja cel care ţi-l oferă azi cu dragă inimă. Ar fi păcat să-l respingi doar pentru că efectele sale nu se văd imediat. Vor apărea şi ele, dar ceva mai încolo!

Taur
Ai parte şi de veselie şi de supărare în acelaşi loc, de parcă s-ar fi adunat în preajma ta şi o serie de amici puşi pe distracţie, dar şi unii cu tot felul de probleme care simt nevoia să discute cu tine. Poate e norocul lor că eşti tu de faţă, pentru că ai un tonus pozitiv şi vei reuşi să ridici moralul celor posomorâţi, fără să te molipseşti de tristeţea de pe chipul lor, reuşind să te integrezi perfect în grupul cel vesel. Poate ai un dar aparte de a readuce zâmbetul pe chipul celor pesimişti şi a ţine, totodată, companie cu entuziasm şi veselie, celor care au ceva excelent de sărbătorit. Eşti la mijloc între cele două tabere, reuşind să rămâi optimist şi entuziast, indiferent de discuţiile care se leagă.

Gemeni
Te simţi ignorat şi nebăgat în seamă, dar în loc să stai şi să suferi pentru acest tratament care nu-ţi place, mai bine ţi-ai revizui atitudinea să descoperi ce nu le e pe plac celor din jurul tău de te dau la o parte. Sigur e o problemă de comunicare la mijloc, ei nu te înţeleg pe tine, tu nu-i înţelegi pe ei, şi de aici se nasc animozităţile. Recunoaşte că nu eşti întru totul de acord cu cei din preajma ta, deci de ce ar fi ei de acord cu tine? Acceptă-ţi unicitatea, admite că fiecare e altfel decât celălalt, şi fiecare trebuie să vă acceptaţi unii pe alţii chiar şi aşa, diferiţi fiind. Nu pretinde ca lumea să se adapteze la stilul tău, ci fă tu ceva să te integrezi în acel mediu.

Rac
Ai multe în plan pentru astăzi, multe şi mărunte, dar te apleci trup şi suflet asupra acestor sarcini pentru că îţi fac plăcere şi vrei să le duci odată la bun sfârşit. Concentrează-te asupra acestei liste de obligaţii pe care le-ai tot amânat înainte din lipsă de timp sau de mijloace pentru a te ocupa de el, dar azi ai toate resursele potrivite pentru a şterge dintr-un foc o întreagă serie de aspecte de pe lista ta de sarcini. Te vei simţi eliberat ca prin farmec de o mulţime de fleacuri şi vei reuşi să te mai relaxezi şi tu, ca atare dedică-te lor, pentru că vei rezolva dintr-o dată mai multe puncte stresante de pe agenda de zi.

CITEȘTE ȘI: Cel mai potrivit ANTRENAMENT, în functie de zodia în care te-ai născut

Leu
Tot ce-i frumos se încheie, din păcate, şi la un astfel de final de drum ai ajuns şi tu azi. Trebuie să-ţi iei rămas bun de la o stare de lucruri care ţi-a oferit bucurie, o vreme, de la o persoană care a însemnat ceva pentru sufletul tău sau doar de la o binefăcătoare senzaţie de linişte care îţi va lipsi enorm de acum înainte. Nimic nu e veşnic, mai ales lucrurile bune care aduc fericire, deci nu te crampona de ceva care se apropie de sfârşit. Vei trece la o altă etapă care poate veni cu altceva nou şi poate la fel de bun, deci spune adio trecutului!

Fecioară
Nu te mai gândi ce are altul de pierdut atunci când tu culegi laurii unei victorii, pentru că întotdeauna când unul urcă, altul coboară. Aşa e şi acum, tu eşti într-un punct de maxim, la apogeu, dar altul, în umbră, suferă o înfrângere. Lasă altruismul deoparte, bucură-te de şansa ta fără să cauţi nod în papură la succesul de care ai numai tu parte. De ce să te intereseze ce spune lumea, ce părere are cel pe care l-ai dat deoparte, cât timp eşti mândru de calea pe care ai urmat-o. N-are rost să te gândeşti ce preţ a plătit altul pentru ca tu să ajungi aici: acum contezi doar tu!

Balanța
Cu banii potriviţi la dispoziţie, eşti pregătit pentru un proiect de anvergură ce va consuma şi resurse financiare masive, dar şi o cantitate uriaşă de energie din partea ta. Eşti suficient de bine motivat să te apuci de treabă, deoarece deţii tot ce trebuie pentru a lua startul acum şi a face paşi mari spre ţinta visată. Entuziasmul e la cote maxime, eşti pregătit pentru tot ce va urma şi, cât timp această siguranţă de sine se menţine pe un nivel ridicat, vei evolua repede şi bine spre scopul cel mare. Că e o afacere aflată la start sau o investiţie de zile mari, eşti încrezător în ceea ce faci pentru a-ţi vedea visul cu ochii foarte repede.

Scorpion
Nu scapi deloc de sub control mersul unei situaţii şi tocmai această capacitate a ta de a păstra echilibrul în toate te va ajuta să-ţi duci la capăt cu succes orice misiune. Nu faci nimic care să se abată de la reguli, nu depăşeşti măsura, nu exagerezi în nicio direcţie şi toată această forţă a ta de a stăpâni situaţia în acest mod va duce la rezultate dintre cele mai bune. E un moment bun să stai şi să aranjezi lucrurile într-o formă corectă, normală, echilibrată, pentru că ziua îţi inspiră exact acesta calităţi: moderaţie, simţul măsurii, organizare perfectă.

CITEȘTE ȘI: Care este ZIUA NOROCOASĂ a fiecărei zodii

Săgetător
Cineva îţi descrie viitorul unui proiect în lumini foarte optimiste, dar cum tu eşti o fire realistă, parcă nu te laşi păcălit atât de uşor de scenariile sale prea frumoase ca să fie adevărate. Tu nu ai nevoie doar de vorbe mari, ci de fapte, ca atare vei începe să crezi că promisiunile sale sunt posibile în clipa când va veni şi cu dovezi palpabile. Eşti destul de reticent şi aproape că refuzi ceea ce îţi propune celălalt cu mult entuziasm, pentru că, momentan, ţi se par simple iluzii.

Capricorn
Eşti implicat într-un proces de lungă durată care necesită mari cantităţi de răbdare din partea ta, ceea ce, se ştie, nu prea deţii. Ai de învăţat enorm din această lentă evoluţie. Pas cu pas, se clădeşte sub ochii tăi viitorul succes la care visezi, deci nu ai încotro ci trebuie să accepţi acest ritm de înaintare. Dacă te-ai grăbi, ai sări peste unele etape intermediare, considerându-le nesemnificative, şi la final ai putea descoperi că şi acelea ar fi avut un rost, de aceea cel mai bine e să te supui acestui curs lent al lucrurilor, convins că la capăt te aşteaptă exact ceea ce doreai. Încetul cu încetul se face oţetul: de ce atâta grabă?

Vărsător
Nu te simţi bine într-un mediu în care planează o stare de tensiune. Parcă ai nimeri printre străini, deşi sunt persoane cu care ai ceva de împărţit, fie în plan familial, fie în plan profesional. Pentru că ei între ei nu se înţeleg deloc, nici tu nu îţi găseşti locul printre aceştia. Poate chiar prezenţa ta va fi cheia problemei, pentru că devii liantul central care apropie taberele adverse ca să facă iar pace, deci nu te retrage din acest mediu. Dimpotrivă, intră cu inima deschisă şi cu multă toleranţă faţă de toanele lor, pentru că tocmai tu îi poţi readuce la masa tratativelor în mod fericit pentru a restabili armonia.

Pești
Rareori găseşti oameni care se află pe aceeaşi lungime de undă cu tine, cu care te poţi înţelege atât de bine, ca atare profită de bunele relaţii pe care le ai cu aceştia. Atmosfera e destinsă, veselă, prielnică unui dialog sincer şi deschis, pentru că vă priviţi unii pe alţii cu optimism şi încredere deplină. Sunt prieteni buni, oferă-le ceva din timpul tău, pentru că merită să te dedici lor cu entuziasm. Formaţi un grup strâns unit în jurul unui subiect cu care sunteţi cu toţii de acord. Priviţi lucrurile la fel, gândişi la fel, reacţionaţi similar, deci veţi şi lua decizii asemănătoare dacă schimbaţi permanent idei între voi. Profită de această minunată comuniune de păreri!

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: