NUTRITIE

De ce NU este recomandat să bei suc de portocale atunci când ești răcit

ksyjuiceblends.eu

Sucul de portocale irită mucoasa gâtului, la fel și condimentele, băuturile carbogazoase şi mâncărurile uscate. Nu trebuie să exagerezi nici cu tabletele pentru dureri de gât.

Dropsurile pentru dureri în gât – cel mult 4 pe zi!

Perioada de incubaţie a unei viroze banale durează 3 zile. În acest timp, apare o mică inflamaţie la nivelul faringelui, însoţită de durere.

Dacă apelezi la dropsuri pentru calmarea durerilor în gât, nu îți autoadministra mai mult de 4 pe zi, iar numărul total al acestora nu trebuie să depăşească 20.

Efectul acestor dropsuri este maxim în primele 3-4 zile, după care gustul, faringele, totul se obişnuieşte cu acel medicament şi efectele nu mai sunt extraordinare după 5-7 zile, spune dr. Ioana Vodă, medic specialist ORL, potrivit csid.ro.

Astfel de dropsuri de gât pot să producă o aciditate, o modificare de pH a condiţiilor locale şi, în loc să facă bine, pot să stimuleze alţi germeni pe care noi îi avem în cavitatea bucală, cum ar fi candida.

CITEȘTE ȘI: Cum se poate transforma o simplă răceală în bronșită: Pericolele pe care trebuie să le eviți

Evită băuturile fierbinţi, reci sau carbogazoase

Durerile pe care le simţi la nivelul gâtului pot trece spontan în cel mult 5 zile. În această perioadă, încearcă să nu îți iriţi suplimentar mucoasa faringiană cu băuturi fierbinţi, reci sau carbogazoase.

Şi un ceai foarte fierbinte arde mucoasa şi determină o iritaţie, precum şi o apă carbogazoasă foarte rece irită şi nu ajută deloc o faringită să se vindece singură, spune medicul ORL.

Sucul de portocale și condimentele, de evitat!

Şi roşiile pot fi iritante, la fel ca sarea şi absolut toate condimentele. Acestea distrug perii microscopici care se găsesc pe mucoasa faringiană şi inflamaţia se accentuează.

Foarte uşor germenii pe care noi îi aspirăm pătrund mai uşor în straturile superficiale ale mucoasei şi se înmulţesc. Astfel, de la o simplă viroză, se ajunge la complicaţii bacteriene, spune dr. Elena Lăţcan, medic primar ORL.

Mâncarea uscată este un alt factor iritant pentru faringe în perioada unei viroze, aşa că este indicat să alegi supe şi alimente moi, ușor de înghițit. Alcoolul şi ţigările au acelaşi efect iritant, dar mai puternic de 100 de ori decât orice aliment.

În ceea ce privește sucul de portocale, părerile sunt împărţite. Citricele sunt bune în viroze pentru că furnizează vitamina C, dar sunt interzise persoanelor care au reflux gastroesofagian.

CITEȘTE ȘI: Cum te poate ajuta sarea să îți treacă mai repede răceala și durerea de gât

Citricele nu fac decât să stimuleze sucurile gastrice şi să dea arsuri mult mai grave la nivel de faringe şi esofag. Dacă pe aciditatea respectivă îi adaugi în plus această aciditate îi faci foarte mult rău, apar dureri şi mai intense şi, cel mai rău, îţi dezvolţi candidoza, spune dr. Ioana Vodă.

În acest caz, apar expectoraţii puternice, chiar cu desprinderea unor părţi din mucoasă. În plus, candida poate inhiba acţiunea antibioticelor recomandate în suprainfectarea bacteriană a unei viroze.

Pentru necesarul de vitamina C, ia un supliment alimentar sau încearcă alte surse de alimente, mai puțin iritative, cum ar fi ardeiul gras, pătrunjelul, broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, papaya, mango.

Comentarii: