LIFESTYLE

Omul care a calificat naționala mică la Euro, Valentin Costache: ”Când eram mic, doar visam la așa ceva!”

Naționala de tineret a mai bifat încă o calificare la Euro. De data aceasta, sub bagheta lui Adrian Mutu și grație unui gol marcat de un puști, un băiat pe care ochiul format al Briliantului l-a descoperit, cu câțiva ani în urmă, la echipa a doua lui Dinamo.

Între timp, copilul de la Videle a crescut mare, s-a călit cu CFR-ul în Liga I, sub biciul lui Dan Petrescu, iar aseară și-a văzut visul cu ochii. Valentin Costache le promisese părinților că îi va face și mai mândri decât sunt. Și s-a ținut de cuvânt. Pentru că el a marcat golul calificării.

Drumul spre glorie al lui Valentin Costache a pornit de undeva, din gara unui orășel, Videle, cunoscut în ultima vreme doar pentru faptul că a dat un premier, pe Viorica Dăncilă. De acolo, ani buni, un băiat ambițios, determinat și serios, a făcut naveta spre Capitală, căutându-și norocul. A avut drept sprijin familia, și în special pe mama lui, cea care l-a însoțit de multe ori la antrenamentele pe care le făcea la un club școlar din București, relatează playtech.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Mama lui Costache: ”Mă ustură palmele, nu mai am voce!”

Aseară, meciul naționalei a fost trăit la maximum de părinții fotbalistului de la CFR. În casa părintească de la Videle, mama lui Costache, Gina, asistentă la spitalul din oraș, s-a întors acasă de la serviciu și a numărat clipele până la fluierul de început.

La sfârșit, Gina Costache nu mai avea nici voce și abia mai putea să vorbească, atât de intense au fost emoțiile. ”Mă ustură palmele, m-am agitat, am țipat, l-am și certat de câteva ori și m-am linistit abia după ce Vali a dat gol. Ce fericire poate să fie mai mare pentru o mamă?”, a povestit Gina, la cald, după meci.

”Soțul este mai calm, dar eu, nu. Dacă îi intra și aia, la ocazia aceea mare, era mai mult decât am fi putut visa, cred. Sunt mândră de copilul meu, așa cum nu se poate descrie în cuvinte”, a mai mărturisit Gina, cea de la care Valentin a și moștenit pasiunea pentru fotbal.

”Încă nu îmi vine să cred… Nu știu, când eram mic, doar am visat la așa ceva”, au fost cuvintele fotbalistului care deși euforic, nu știa dacă și cum ar trebui să se bucure.

 

 

 

Comentarii: