LIFESTYLE

Adios, Dios! Planeta îl plânge pe Diego Armando Maradona

Diego Armando Maradona a părăsit această lumea ca să intre direct în istorie. „El Pibe de Oro”, cum l-au alintat fanii fotbalului, și-a încheiat conturile cu viața mult prea devreme, abia împlinise 60 de ani. Pe care nici măcar nu i-a sărbătorit, pentru că a fost operat pe creier de unde i s-a îndepărtat un cheag de sânge.

„Am reușit să scot hematomul cu succes și Diego a suportat foarte bine operația”, declara medicul Leopoldo Luque pe 4 noiembrie. Doar că astăzi, aflat în locuința lui din Tigre, Diego a suferit un stop cardiorespirator.

La apel s-au prezentat acasă la Maradona nu mai puțin de 9 ambulanțe pentru a-l resuscita, dar totul a fost în zadar. Inima imensului, poate cel mai mare fotbalist care a existat și va exista vreodată pe acest pământ n-a mai pornit.

Creierul se ”autodevorează” atunci când nu dormim suficient /STUDIU

Maradona, El Diez

Despre Diego, un jucător de doar 1.65m, se pot scrie multe. Performanțele din teren,titlul mondial cu Argentina în 1986, titlurile din Serie A, cupa Uefa, Napoli, și dragostea publicului pentru El Diez. Sau prietenia cu Fidel Castro. Sau adepții lui Maradona și cultul maradonian.

Consumul de droguri, femeile si scandalurile cu jurnaliștii pe care i-a bruscat, i-a călcat cu mașina sau i-a împușcat. Se pot scrie multe, dar chiar și așa, pentru uriașul său talent, cuvintele sunt prea sărace.

”Si yo fuera Maradona, viviria como un rey…”… Dacă aș fi Maradona, aș trăi ca un rege, acesta este un vers din cântecul dedicat lui Diego în filmul realizat de Kusturica despre el. Maradona a plecat la 60 de ani ca să dea mâna, în sfârșit, cu cel care i-a dat mâna de ajutor ca să câștige Cupa Mondială din 86.

”Titlul mondial din 1986, cel mai înălțător moment al carierei. Sublim. Acolo, ridicând trofeul, simțeam că ating cerul. Toate visele mele se împlineau. În acele clipe, m-am gândit cât de fericiți sunt argentinienii. Am reușit împotriva tuturor. Aceea a fost o echipă persecutată. Echipa mea. A mea, în toate sensurile”, spunea despre asta unicul Diego Armando Maradona.

Comentarii: