SANATATE

ATENȚIE: Planta folosită cu succes în tratarea infecției cu COVID-19

healthy-zone.ro

Cererea pentru soc în Ungaria a crescut exploziv în acest an, iar cumpărători din SUA şi China au achiziţionat cantităţi mari, atraşi de presupusele efecte benefice ale plantei în împuternicirea sistemului imunitar în lupta cu COVID-19.

Socul este de mult timp utilizat în medicina tradiţională din Ungaria. Înainte de pandemie, 90% din recolta de soc era vândută în industria alimentară, unde era utilizat drept colorant natural pentru îngheţată, gem sau dulciuri. Doar restul de 10% era utilizat în produse medicale. Acum socul a devenit o marfă preţioasă, lucru care alături de o recoltă slabă anul acesta, a adus la explozia preţului, relatează Reuters.

CITEȘTE ȘI: Încă un pas înainte în lupta cu noul coronavirus: Melatonina, noul tratament posibil pentru vindecarea de COVID-19

Testele au arătat că siropul de soc poate ajuta la tratamentul gripei

Unii doctori susţin că socul poate ajuta şi la refacerea organismului în cazul infecţiilor respiratorii, inclusiv în cazul infecţiei cu SARS-CoV-2, dar trebuie efectuate mai multe studii.

„Mulţi producători de suplimente medicale vor soc, chiar dacă nu au lucrat cu aşa ceva înainte”, spune Gyorgy Csizmadia, directorul cooperativei Elderberry Sales Co din satul Sarszentagota. Csizmadia şi colegii săi abia ţin pasul cu cererea. O recoltă mai mică decât de obicei a contribuit şi ea la creşterea de patru ori a preţurilor până la peste 400 de forinţi (1,32 dolari) per kilogram.

CITEȘTE ȘI: Studiul care întărește una din măsurile vitale de combatere a pandemiei: Coronavirusul supraviețuiște pe piele de cinci ori mai mult decât virusul gripal

Erika Balaicza, doctor şi specialist în utilizarea ierburilor în medicină, spune că socul poate ajuta la recuperare în cazurile de infecţii respiratorii virale. Cu toate acestea, socul nu poate ucide virusul şi poate fi utilizat numai pentru a sprijini tratamentul unei infecţii, precizează Erika Balaicza.

Comentarii: