Aluatul de cozonac trebuie frământat foarte bine, iar ingredientele folosite trebuie să fie calde. Află mai multe trucuri pentru un cozonac pufos și bine crescut.
Preferat pe mesele tuturor românilor de sărbători, fie că vorbim de Paște sau de Crăciun, cozonacul înmiresmat este desertul fără de care mesele festive nu ar avea același farmec.
Să faci un cozonac e o adevărată artă și cere timp, iubire și ingrediente de cea mai bună calitate. Nu multe gospodine se pot lăuda însă cu faptul că le iese de fiecare dată cozonacul pufos, durduliu și copt fix atât cât trebuie.
Dacă aluatul nu crește, este dens, stă lipit pe mâini și are o culoare ciudată, cel mai probabil ai sărit peste o etapă sau ai făcut una dintre greșelile enumerate mai jos.
Motive pentru care nu crește aluatul de cozonac
Ca să-ți iasă aluatul de cozonac ca la carte, evită cu orice preț greșelile de mai jos, pe care le-a detaliat celebra Gina Bradea, autoarea blogului culinar poftă-bună.
Nu cerni destul făina
Făina trebuie să fie bine uscată, caldă, să se cearnă 2-3 zile la rând și să fie ținută la cald înainte de frământare. Cum ne dăm seama că e uscată bine făina: o strângem în pumn și desfacem – dacă se împrăștie, înseamnă că e uscată, iar dacă rămâne cocoloș, e semn că mai trebuie lăsată la căldură, ca să se usuce bine.
CITEȘTE ȘI: Cât de sănătoși sunt cozonacii din comerț? Studiul care arată ce conțin de fapt
Ingredientele sunt reci
Toate ingredientele folosite trebuie să fie la temperatura camerei, nu reci, abia scoase din frigider. Inclusiv aluatul trebuie să fie cald atunci când îl băgăm la cuptor.
Pui prea multă drojdie
Dacă pui prea multă drojdie în aluat, cozonacul se zborșește și miroase a acru. Verifică și termenul de valabilitate, să nu ai surpriza ca drojdia să fie expirată!
Nu frămânți destul aluatul
Aluatul pentru cozonac pufos care se desface șuvițe trebuie frământat de trei ori, cu pauze de 30 de minute (prima frământare trebuie să dureze 40-50 de minute, următoarele 5-10 minute). Astfel se dezvoltă rețeaua de gluten și se reactivează drojdia. Aluatul trebuie să se desprindă de mână, nu să fie lipicios.
În plus, frământările repetate ajută la încălzirea aluatului, care va avea aceeași temperatură pe toate părțile. Un alt secret pentru aluat fin și elastic perfect de cozonac este acesta: după fiecare frământare, trântește ușor aluatul în vas sau pe masă de 20 de ori.
Temperatura din cameră este prea mică
Ține cont că aluatul frământat bine trebuie ținut la cald. În caz contrar, aluatul va crește greu, procesul de dospire putând dura până la 12 ore.
Ca să crească mai repede, poți băga vasul cu aluat în cuptor la o temperatură de 40 de grade, timp de 15 minute, după care oprești cuptorul și-l mai lași încă 15 minute înăuntru. O altă variantă este să pui castronul cu aluat deasupra unui vas cu apă caldă, dar atenție – vasul cu aluat nu trebuie să atingă apa!
Nu lași aluatul suficient timp să dospească
Aluatul frământat se lasă la dospit, la temperatura camerei (peste 22-23 de grade), suficient timp cât să-și mărească volumul. Procesul poate dura de la 2-3 ore până la 10-12 ore, în funcție de cât de energic frămânți aluatul și de temperatura camerei.
Pui prea multă grăsime sau prea mult zahăr în aluat
Dacă exagerezi cu uleiul, untul (atenție, trebuie să aibă 82% grăsime, nu mai puțin), untura din rețetă, aluatul nu va crește și cozonacul nu va fi aerat și pufos. Folosește exact atâta grăsime cât scrie în rețetă! Lucru valabil și în cazul zahărului: nu pune mai mult decât scrie în rețetă, altfel aluatul va fi greu și nu va crește frumos.
Pui prea multă umplutură în aluat
Chiar dacă ești tentată să pui multă nucă sau altă umplutură (rahat, stafide, merișoare, fructe confiate, migdale, alune, mac, ciocolată etc.), încearcă să nu exagerezi, pentru că aluatul va avea de suferit și, în loc să obții un cozonac umflat și pufos, vei scoate din cuptor un fel de chec necopt, cu aluat dens și deloc plăcut la gust. Ține cont că aluatul împletit cu umplutură trebuie lăsat încă 30 de minute la dospit, în tava în care se va coace, la temperatura camerei.
CITEȘTE ȘI: Cozonaci și prăjituri de Crăciun? Cum alegi cea mai bună făină, în funcție de numărul de pe pungă
Coci cozonacul la o temperatură prea mare și prea mult timp
Cozonacul trebuie copt la temperatură mică spre medie, niciodată la temperatură mare. Primele 10 minute la cuptorul electric trebuie setate la temperatura de 160 de grade, iar următoarele 50 de minute la 180 de grade Celsius. În total, cozonacul nu trebuie să stea mai mult de 60 de minute la cuptor, altfel aluatul se va usca.
Deschizi ușa de la cuptor în timpul coacerii
Evită să deschizi ușa cuptorului în timpul coacerii, pentru că așa va scădea temperatura în interior, lucru care va afecta textura aluatului.
Comentarii: