Cosmin Dumitrache, cel mai bun atlet român în probele de 60 de m și 110m garduri, a ratat un campionat mondial din cauza unor fracturi la gleznă și la încheietură.
Cosmin Dumitrache a reușit să rămână numărul unu în atletism la 110m garduri și în 2020, an în care a câștigat trei medalii de aur.
„A fost un an ciudat, dar interesant pentru că am trecut prin multe schimbări, care ne-au învățat să ne adaptăm, să trecem de la o situație la alta. E o senzație plăcută când văd că sunt tot primul”, mărturisește campionul național de seniori în probele de 60 de metri și 110 metri garduri.
CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV
Cu basul în căști înainte de start
În cei 16 ani de atletism de performanță, sportivul a avut parte și de câteva accidentări de care să își aducă aminte. Una dintre ele l-a ținut departe de sport trei luni.
„În 2011 am încercat să fac o sosire mai spectaculoasă și am căzut destul de urât. Am avut fractură la gleznă și la încheietură. M-a costat tot anul. Am ratat Campionatul mondial … nu am putut să particip pentru că am stat trei luni în ghips”, își amintește Cosmin.
Atletul nu are superstiții, dar înaintea fiecărui start ascultă un anumit gen de muzică. „Îmi place să ascult muzică tare, să se audă basul, simt că basul mă motivează, îmi dă o încredere în mine și multă putere. E tot ce am nevoie la start, iar gardurile sunt prietenele mele”, spune sprinterul.
CITEȘTE ȘI: Cum să îți antrenezi TOT corpul în doar 15 minute /VIDEO
A pierdut șirul gardurilor lovite de când face proba
Până să concureze în probele de 60m și 110m garduri, Cosmin a trecut prin mai multe etape în atletist. „Toți cei care m-au văzut mi-ai zis că aceasta este proba care mi se potrivește cel mai bine. Și am rămas la garduri.
Mie mi se pare o probă ușoară”, mărturisește Cosmin, care în 10 ani de când practică această probă, a pierdut numărul gardurilor pe care le-a lovit în timpul concursurilor.
„De multe ori se întâmplă în cursă că nici nu realizezi că lovești un gard. Este atât de mare adrenalina, motivația și concentrarea, încât nu simți. Te trezești la sosire că te doare puțin glezna sau genunchiul, dar nu știi ce gard ai lovit”, încheie atletul.
