Un studiu publicat în februarie 2021, la care au participat femei care au devenit mame la sfârșitul anilor 1970, a constatat că acelea cărora li s-a acordat un concediu de maternitate mai lung, plătit, aveau o stare de sănătate mai bună la vârsta a doua.
Deși în prezent concediul de maternitate plătit este disponibil în multe țări, în trecut lucrurile stăteau diferit. Un studiu¹ realizat de Universitatea Georgia a analizat starea de sănătate a mamelor norvegiene înainte și după ce concediul de maternitate plătit a devenit lege în 1977. S-a constatat astfel că beneficiile pentru sănătate ale concediului au continuat timp de mai mulți ani după nașterea copiilor.
Femeile care au avut concediu de maternitate plătit, mai sănătoase la vârsta a doua
Studii de sănătate publică și unele studii economice au confirmat impactul pozitiv pe termen scurt al concediului postnatal prelungit, atât pentru mame, cât și pentru copii, însă studiul de față a avut o abordare diferită. În această lucrare s-au analizat efectele asupra sănătății pe termen lung ale concediului de maternitate plătit pentru mii de femei norvegiene, atât înainte, cât și după ce legea a fost pusă în aplicare, scrie doc.ro. Concret, descoperirile arată că accesul la concediu plătit duce la beneficii importante pentru mame când acestea ajung în jurul vârstei de 40 de ani.
Femeile care au născut după iulie 1977 se bucurau de o stare de sănătate mai bună pe măsură ce au atins vârsta mijlocie, dar cele mai mari câștiguri în sănătate s-au văzut în rândul femeilor cu venituri mici, care poate nu și-au putut permite să ia întreaga perioadă de concediu fără plată disponibil înainte de modificarea legii.
Echipa de cercetare a examinat date biometrice, cum ar fi indicele de masă corporală, tensiunea arterială, nivelurile de colesterol și ratele de diabet, combinate cu ratele auto-raportate de durere, sănătatea mentală, consumul de tutun și obiceiurile de exercițiu fizic pentru a contura o imagine cuprinzătoare a sănătății femeilor la 40 de ani.
Risc scăzut pentru hipertensiune
A rezultat astfel că femeile care au avut acces la concediu plătit aveau ulterior un IMC cu 2,5% până la 3,7% mai mic decât cele care nu au avut acces. De asemenea, cele care au avut concediu aveau cu 10% mai puține riscuri de a avea tensiune arterială crescută, cu 16% – 18% mai puține riscuri de a fuma și cu 14%-20% mai multe șanse de a face mișcare în mod regulat.
S-a observat, deci, că unele femei erau mai sănătoase decât altele la 40 de ani, dar nu se știa exact de ce, având în vedere că nu s-au găsit modificări semnificative ale veniturilor sau ale ocupării forței de muncă în rândul celor care au avut acces la concediu conform legii, astfel încât era improbabil ca îmbunătățirile privind sănătatea să fi fost efectul unor venituri mai mari.
Cercetătorii au speculat că o reducere a stresului, mai mult timp pentru recuperarea după naștere și, probabil, alăptarea au jucat un rol important în starea de sănătate mai bună la vârsta a doua. Studiul arată o cauzalitate clară între faptul că acele femei au stat acasă după ce au născut și faptul că erau mai sănătoase la vârsta mijlocie.
Autorii studiului afirmă că dacă ar fi fost vorba de un studiu observațional tipic, s-ar fi putut crede că femeile care au un concediu mai lung sunt diferite de restul în moduri care ar putea face ca sănătatea lor să fie mai bună sau mai puțin bună.
De exemplu, cele care își permit un concediu mai lung ar putea avea o situație financiară mai bună sau un sprijin familial mai puternic. Pe de altă parte, cele care au mai multe probleme de sănătate postpartum pot lua mai mult concediu. Dar aici, pentru că există această schimbare bruscă în accesul la concediul plătit pentru toată lumea, îngrijorările legate de selecția în luarea concediilor sunt minimizate.
Această analiză a fost posibilă deoarece Institutul Norvegian de Sănătate Publică colectează date de sănătate asupra cetățenilor săi în jurul vârstei de 40 de ani ca o modalitate de a evalua bunăstarea națiunii. Datorită așa-numitului program Age 40, autorii studiului au avut acces la un set extraordinar de date despre naștere, sănătate și venituri pentru femeile care au născut chiar înainte și imediat după modificarea legii concediului de maternitate plătit în 1977. Norvegia și-a extins politicile de concediu plătit din nou în 1987 și 1992, dar aceste extinderi nu au avut efecte prea mari asupra îmbunătățirii sănătății femeilor la 40 de ani.
Sănătatea maternă este doar o dimensiune a concediului de maternitate de luat în considerare, spun cercetătorii, pentru că efectele asupra perspectivelor copiilor și reintegrarea femeilor pe piața muncii sunt, de asemenea, importante. Pe măsură ce femeile care au devenit mame în 1977 continuă să înainteze în vârstă, cercetătorii speră să examineze utilizarea concediului de boală pe termen lung și a asigurărilor de invaliditate pentru a vedea dacă beneficiile de sănătate pe care le-au obținut la vârsta mijlocie au făcut o diferență în calitatea vieții lor pe măsură ce s-au apropiat de pensie.
Concediul de maternitate plătit, util pentru sănătatea fizică și mentală a mamei și copilului
Potrivit unui raport al Harvard Review of Psychiatry, concediul de maternitate plătit are beneficii majore pentru sănătatea mentală și fizică a mamelor și a copiilor, inclusiv rate reduse de depresie postpartum și mortalitate infantilă. Concentrându-se pe 26 de studii experimentale sau cvasi-experimentale, analiza evidențiază beneficiile pentru sănătatea publică ale concediului de maternitate plătit în mai multe arii:
Sănătatea mentală a mamelor
Concediul de maternitate plătit a fost legat de rate semnificativ mai mici de depresie maternă postpartum, o tulburare comună cu repercusiuni grave atât pentru mamă, cât și pentru copil. Alte beneficii raportate includ stres psihologic redus și starea de spirit îmbunătățită.
CITEȘTE ȘI: Care sunt primele simptome ale infectării cu COVID-19 la copii: La ce trebuie să fii atent
Sănătatea mentală a copiilor
Durata concediului de maternitate a fost legată de calitatea interacțiunilor mamă-copil, care influențează dezvoltarea atașamentului, empatiei și performanței academice ulterioare la copil.
Sănătatea fizică
Concediul de maternitate plătit este direct corelat cu scăderea mortalității infantile și este asociat cu o atenție mai mare pentru participarea copiilor la vizite medicale și vaccinări.
Alăptarea
Dovezi puternice au arătat că probabilitatea atât a inițierii alăptării, cât și a duratei în rândul mamelor care aleg și care pot alăpta este mai mare dacă femeile au concediu de maternitate plătit. Acest concediu oferă, de asemenea, femeilor oportunitatea de a alăpta exclusiv timp de șase luni sau chiar mai mult, în beneficiul copiilor.
Comentarii: