SANATATE

Reacțiile adverse ale vaccinurilor anti-COVID: De ce ar putea fi considerate ceva bun

theconversation.com

Apariția unor reacții adverse după vaccinarea împotriva COVID-19 este un semn că organismul lucrează și produce anticorpi.

În Statele Unite, unde peste un milion de persoane sunt vaccinate zilnic, o analiză CNN arată că cele mai comune reacții raportate de cei vaccinați sunt durere la nivelul brațului, febră sau dureri musculare. Până duminică, 4 aprilie, au fost raportate puțin peste 11.000 de reacții adverse la peste două milioane de persoane vaccinate, o medie de 3,4 reacții la 1.000 de doze administrate, potrivit datelor CNCAV.

Care sunt cele mai comune reacții adverse?

În general, vaccinurile produc simptome ușoare sau moderate la 12-24 de ore de la vaccinare, dar care nu durează mult timp. „Este important să știm că, atunci când oamenii au efecte secundare după vaccinare, ele nu sunt chiar din cauza vaccinului; este mai mult răspunsul imunitar al organismului la vaccin”, a declarat dr. Vivek Cherian, specialist în medicină internă din Baltimore, citat de Business Insider.

Cele mai comune reacții adverse sunt „dureri la nivelul brațelor, dureri musculare, uneori oboseală, alteori chiar febră ușoară”, a spus dr. Peter Hotez, vaccinolog și decan al Școlii Naționale de Medicină Tropicală de la Colegiul de Medicină Baylor, potrivit CNN. Alte reacții adverse pot include durere, roșeață sau umflături la locul injecției și în cazuri mai rare dureri de cap sau greață, arată Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

CITEȘTE ȘI: Lucrurile ESENȚIALE pe care trebuie să le ai dacă te tratezi acasă de COVID-19

Pot să fac COVID-19 din cauza vaccinului?

Este imposibil ca vaccinul să îmbolnăvească de COVID-19, pentru că niciunul nu este realizat cu vreun fragment din coronavirusul care produce această boală. Moderna și Pfizer utilizează tehnologia care se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2.

ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.

Vaccinul britanicilor de la AstraZeneca și Universitatea Oxford se bazează pe injectarea în corp a unui fragment genetic al coronavirusului, folosindu-se însă pentru „transport” de un adenovirus (o formă slăbită a unui virus comun al răcelii). În chip similar, vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson, care va fi folosit în România în scurt timp, utilizează un adenovirus inofensiv, care nu se poate înmulți în organismul uman. Spre deosebire de celelalte trei vaccinuri, acesta este administrat într-o singură doză.

Cât de multe persoane dezvoltă reacții adverse?

Numărul precis nu poate fi știut, pentru că nu toți cei care se vaccinează raportează reacțiile pe care le-au avut după vaccinare. Dar în studiile clinice pe voluntari, aproximativ 10% până la 15% dintre voluntarii imunizați au dezvoltat „efecte secundare destul de vizibile”, potrivit CNN.

Procentul celor cu reacții grave a fost de doar 0,0005%. De altfel, cei care sunt cunoscuți că au reacții alergice la vaccinuri sau alte elemente din compoziția acestora sunt îndemnați să consulte un medic înainte de a decide dacă se vaccinează.

În centrele de vaccinare oamenii sunt rugați să stea minimum 15 minute după ce sunt imunizați, special pentru ca medicii să poate vedea dacă apar reacții severe, precum șoc anafilactic. Toate centrele unde se administrează vaccinuri trebuie să fie dotate cu epinefrină pentru a combate rapid orice caz de anafilaxie.

Autoritățile de reglementare din Statele Unite și Uniunea Europeană nu au înregistrat niciun deces ca fiind provocat de vaccinul împotriva COVID-19.

Produc unele vaccinuri mai multe reacții adverse?

Fiecare organism este diferit, prin urmare același vaccin poate face o persoană să se simtă rău pentru o perioadă, în timp ce în cazul alteia să nu apară niciun simptom. Pfizer și Moderna, datorită tehnologiei ARNm, sunt considere vaccinuri reactive și din acest motiv sunt așteptate să producă mai multe reacții.

Cu toate acestea, la vaccinarea cu AstraZeneca au fost raportate în România mai multe reacții adverse per număr de doze administrative, potrivit datelor oficiale.

Este adevărat că reacțiile adverse sunt mai puternice după rapel?

Unele persoane au raportat reacții adverse mai puternice după administrarea celei de-a doua doze, arată și Pfizer și Moderna. Dar la fel, este un indiciu că organismul răspunde bine la vaccin și produce anticorpi. „Când o persoană este vaccinată a doua oară, acele celule stau în jur ca o armată-clonă și pot începe imediat să producă un răspuns imun foarte puternic, ceea ce îi face pe unii să se simtă ca și cum au fost loviți cu piciorul în dinți”, explică plastic un specialist în domeniu de la Universitatea din Arizona, citat de CNN.

Pot să renunț la a doua doză?

Potrivit specialiștii ar fi o idee foarte proastă pentru că nu doar se pierde șansa unei protecții maxime împotriva coronavirusului, dar și imunitatea va ține pentru o perioadă mai scurtă.

Pot să iau medicamente pentru a ameliora starea de rău?

„Puteți lua medicamente pentru a ameliora efectele secundare postvaccinare dacă nu aveți alte motive medicale care să vă împiedice să luați aceste medicamente în mod normal”, recomandă Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA. Dar nu este „recomandat să luați medicamente fără prescripție medicală – cum ar fi ibuprofenul, aspirina sau acetaminofenul – înainte de vaccinare, în scopul de a încerca să preveniți efectele secundare legate de vaccin”.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE: Efectul secundar al vaccinului anti-COVID-19 care le poate face pe femei să creadă că au cancer la sân

Nu există date care să arate concret dacă luarea unor astfel de medicamente afectează felul în care funcționează vaccinul. Este recomandat puternic să fie consultat medicul de familie sau serviciul de urgență dacă efectele adverse persistă timp de mai multe zile.

Merită expunerea la reacții adverse?

Peste 2,8 milioane de persoane au decedat la nivel mondial după ce au fost infectate cu SARS-CoV-2, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins, iar în rândul celor infectate au rămas cu urmări care îi pot afecta toată viața. Un studiu recent a arătat că până la 30% dintre cei care au trecut prin boală au avut simptome care au durat și până la nouă luni de la momentul infectării.

Deși persoanele tinere au, în majoritatea cazurilor, forme mai ușoare și se vindecă mai repede, ele transmit cu mare ușurință virusul mai departe. Dacă nu se vaccinează destule persoane pentru a atinge o imunizare în masă, atunci pandemia poate dura încă mulți ani, iar viețile tuturor nu vor reveni la normalitatea cunoscută înainte de pandemie.

Comentarii: