LIFESTYLE

După o accidentare horror, Alexandrina Barbosa își anunță revenirea

Vicecampioana mondială și europeană cu naționala Spaniei, Alexandrina Barbosa a avut un ghinion teribil anul trecut, în Liga Campionilor. Handbalista de la CSM București a suferit o ruptură de ligamente în meciul cu Krim Ljubljana, a fost operată și nevoită să stea departe de teren luni bune.

Interul stânga trage tare la ședințele de recuperare, iar zilele trecute, a venit în România pentru o scurtă vizită „medicală” și doctorii i-au dat vești bune.

„Mă simt bine, genunchiul a răspuns foarte bine la exercițiile de refacere, acum am ajuns la momentul la care încerc să cresc musculatura. Doctorul mi-a spus că în luna mai o să pot să fac antrenament ușor cu fetele, pentru că recuperarea merge bine.

Mi-este dor de echipă, de meciuri, de atmosferă, acum am mai multă putere și forță să revin pe teren și să mă bucur de handbal”, a mărturisit handbalista CSM-ului.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Cu echipa, la Budapesta!

În ultima vreme, Barbosa și-a urmărit colegele de la televizor. „M-am văzut cu fetele și am simțit că ele au fost foarte bucuroase că ne-am întâlnit, le-a fost dor de mine și mie de ele, și de antrenor.

Mi-a fost greu să stau acasă și să văd meciurile la televizor, îmi doream să fiu cu ele în teren, să le ajut, măcar să stau pe bancă. M-am manifestat acasă ca un suporter.

Soțului meu i-am făcut capul mare la fiecare partidă pe care am urmărit-o împreună. Este mult mai bine să fii pe teren decât acasă, la televizor”,  a povestit Barbosa, convinsă că va avea ocazia să ajungă și ea cu echipa în Final Four, în Ungaria.

Vicecampioana mondială e convinsă că fetele lui Adi Vasile au prima șansă la calificarea în careul de ași al Ligii Campionilor și le va face galerie în returul cu TSKA, de la Moscova, programat duminică, de la ora 17.00.

 

 

 

Comentarii: