Muzicianul britanic Paul McCartney s-a transformat într-un pirat rock’n’roll pentru ”Pirații din Caraibe 5”.
În cei 60 de ani de carieră, Paul McCartney a rămas fidel vechiului său look de Beatles. Cel puțin până în 13 mai, când s-a afișat pe rețelele de socializare cu codițe și o barbă gri, informează luni Huffington Post.
Este un look de pirat dezvăluit pe Instagram ca o primă imagine a rolului său din ”Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar (Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales) ce va fi lansat la 24 mai în cinematografe. Muzicianul s-a alăturat lui Johnny Depp, Javier Bardem, Geoffrey Rush și Orlando Bloom în prestigiosul casting al filmului Disney.
În această a cincea aventură, căpitanul Jack Sparrow se confruntă cu fantome scăpate din Triunghiul Diavolului. Pentru a le învinge, Jack și camarazii săi sunt rugați să găsească Tridentul lui Poseidon, un artefact ce oferă un control absolut asupra mărilor. Paul McCartney interpretează un paznic de închisoare.
Cămașa MAXI, una dintre tendințele de necontestat ale primăverii-verii 2017
TRUCURI/ Cum să cureţi cuptorul aragazului RAPID și fără bătăi de cap
Pastilele care îţi fac mai mult RĂU decât bine: La ce riscuri de expui
Nu este primul star rock care joacă în această saga: Keith Richards l-a întruchipat pe tatăl lui Jack Sparrow în două episoade ale francizei.
Comentarii: