LIFESTYLE

Walter Zenga, atras tot de românce! Cine e femeia cu care a fost surprins, după despărțirea de Raluca

Deși au infirmat amândoi divorțul, se pare că Walter Zenga și Raluca Rebedea și-au spus adio până la urmă. Iar într-un final, fiecare a luat pe drumul său.

Fostul mare portar al naționalei Italiei și antrenor de succes în România la FC Național, la FCSB și la Dinamo și-a cunoscut deja fosta sa soție la București, în urmă cu mai bine de 15 ani. S-au plăcut, s-au iubit și s-au luat, asta după ce Zenga bifase o relație cu o altă Raluca, mult mai celebră, fiica lui Mircea Sandu și fostă jucătoare de tenis de top.

Raluca Rebedea, acum influencer de succes, și Zenga au împreună doi copii. Și nimic nu părea să tulbure paradisul din Dubai, acolo unde se stabilise familia. Însă anul a început în forță, Walter Zenga fiind cel care a postat pe Instagram detalii despre despărțire și tot el a și părăsit Dubaiul pentru a se întoarce la Milano.

CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV

S-au cunoscut tot la Dubai

Cât despre divorț, lucrurile nu au fost niciodată anunțate clar, după ce Zenga a dezvăluit că sunt probleme în căsnicia lor. Ba mai mult, într-o intervenție la TV, fostul mare portar a negat că n-ar mai forma un cuplu cu mama copiilor lui mai mici.

Însă publicația Corriere dello Sport susține altceva: că Zenga e bărbat divorțat și are o nouă parteneră. Cu care l-au și surprins paparazzi pe stradă și cu care italianul s-ar fi mutat deja împreună. Culmea, Michela Motoc este născută tot în România, doar că a crescut în Italia, lângă Verona. Și s-ar fi cunoscut cu Zenga în vremea când a locuit și ea în Dubai.

Noua parteneră a antrenorului este și ea influencer și model. Cu aproape 200.000 de urmăritori pe Instagram, Michela a ocupat locul trei la un concurs de frumusețe internațional în urmă cu 5 ani și este și antrenor personal.

 

 

Comentarii: