A fost dragoste la prima vedere și nuntă-fulger între cei mai frumoși tineri la acea vreme. El, Adrian Mutu, fotbalist pe val, transferat în Serie A, 21 de ani, ea – doar 19 ani. Așa că după doar 6 luni s-au decis să meargă la altar. ”Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu, se spunea că la EURO 2000 îmi predase ștafeta, așa că l-am rugat pe Giovani să vorbească să vadă dacă sunt de acord.» a povestit Mutu în volumul “Revenirea din Infern, Povestea Neștiută a Vieții Mele”.
«Dan Diaconescu m-a întrebat despre nuntă, când va fi, unde va fi? Nu știam cine-i spusese, mi-am dat seam că Giovanni -, dar nu era treaba nimănui să știe astfel de amănunte. Cu vreo cinci ani înainte, văzusem nunta Nadiei Comăneci cu Bart Conner, de la Mănăstirea Cașin, dar ea era «Zeița de la Montreal», stabilită în Statele Unite, ori eu abia adunasem cinci luni în Italia: nu eram pregătit să vorbesc la o televiziune cu rating despre cum va arăta petrecerea și cine sunt invitații. Pricepeam, cu greu, că de acum încolo urma să fiu asaltat de microfoane, blițuri or microfoane.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie
Marilena și Hagi au acceptat să ne fie părinți spirituali și în august 2000 ne-am căsătorit. A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit în urmă, cred că la acea vârstă, un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat. Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune, peste tot pe unde mergeam. Presa era după noi, ne iscodea, voia să afle toate detaliile. Simțeam așa, ceva ca o senzație de sufocare.
Nu jucam, viitorul meu era incert și asta mă apăsa. Relația nu a mers din cauza tinereții. Primul an a fost ok, apoi am început să ne maturizăm. Unghiurile se schimbă, apar neînțelegerile. A venit cu mine, în Italia, și așa a apărut Mario, în toamna lui 2022. Un băiat sensibil, frumos, deștept. I-a plăcut, de mic, fotbalul, băga alunecări ca un fundaș de meserie.
Cu trecerea timpului, ne-am dat seama că ne-am maturizat, că nu mai rezonăm și dacă nu mai aveam lucruri în comun, ce puteam face? Așa că am ales să divorțăm. Cu trei ani și jumătate înainte, în perioada în care priveam mult la televizor, încercând să învăț limba italiană, am reținut o replică ce mi s-a părut foarte tare: «Sunt om, nimic din ce e omenesc nu mi-e străin!» . Așa am fost și noi, un soț și o soție care, la un moment dat, nu s-au mai înțeles.», a explicat pe larg Mutu de ce el și prima soție, Alexandra Dinu, s-au despărțit.
Comentarii: