Relația lor a sfidat orice reguli. Când a început povestea cu vedeta TVR, Iuliana Marciuc, Adrian Enache era încă un bărbat însurat. Iar timp de vreo 20 de ani, artistul-fotbalist a jonglat cu cele două femei din viața lui.
Adrian Enache s-a împărțit cât s-a împărțit, dar până la urmă a ales-o pe Iuliana Marciuc, cea care l-a făcut și tată de băiat, cu fosta soție cântărețul având o fiică. Toată lumea a așteptat ca relația lor să ducă la altar, doar că acest lucru nu s-a întâmplat.
De ce? Poate că nu vrea ”craiul” de Enache, s-au întrebat unii. Însă până la urmă, adevărul îl știu doar ei doi.
CITEȘTE ȘI: Teorie incredibilă a specialiştilor: Infidelitatea contribuie la îmbunătăţirea relaţiei de cuplu
Filosofia de viață a Iulianei Marciuc
În ceea relația lor de durată, care la început a fost privită cu scepticism de lumea show-bizz-ului, dat fiind renumele de Don Juan al artistului, niciunul dintre ei nu a vrut să dea din casă, vreodată.
”Păi dacă e secret, înseamnă că nu îl dezvăluim, nu? Oricum, lăsând glumă la o parte, am tot vorbit în legătură cu acest subiect, am spus destule. Ce nu se ştie încă, aş vrea totuşi să rămână într-o cutiuţă misterioasă.”, spunea Adrian Enache recent, într-un interviu pentru OK Magazine!.
”Căsătoria în sine este principalul motiv de divorţ! Asta spune Iuliana Marciuc şi sunt total de acord cu ea.”, dezvăluia însă cântărețul filosofia lor de viață.
Comentarii: