La cât se ceartă, se înjură, se acuză și probabil se vor mai contra toată viața lor, nimeni nu mai credea că Bahmuțeanca ar fi în stare să spună ceva frumos la adresa lui Prigoană.
Iată însă că s-a…întâmplat! Și dacă de ziua ei, când a împlinit 47 de ani, fostul soț n-a schițat nici cel mai mic gest de felicitare, nici măcar prin intermediul celor doi băieții care locuiesc cu el, a avut Adriana Bahmuțeanu un mesaj pentru Silviu Prigoană.
”Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. Nu regret mare lucru. Îi mulțumesc lui Prigoană, dacă nu era Prigoană în viața mea nu eram ceea ce sunt astăzi, dacă nu era el nu mă trezeam la realitate, cu tot balamucul din lume fără Prigoană nu aș fi fost ceea ce sunt azi, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine.
Mi-a dat momente frumoase, mi-a oferit momente frumoase, ne-am iubit, ne-am certat, a fost cu pasiune, nu regret nimic”, a spus Adriana Bahmuțeanu la Antena Stars.
CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV
Bahmuțeanca, fără iubit
Astă vară, din cauza unui incident cu autoritățile din cauza pandemiei, care l-a avut protagonist pe cântărețul Nikos Papadopoulos, s-a aflat că grecul este iubitul lui Bahmu.
Vedeta tv a făcut scandal în direct, pe toate posturile, ca să-l apere și astfel și-a recunoscut relația care nu era chiar new entry, totul desfășurându-se discret însă până atunci.
Dar Adriana a recunoscut acum că este din nou… singură. Nu a spus-o în direct, cu subiect și predicat, că s-a despărțit de Nikos, dar a anunțat că nu vrea să mai intre într-o relație decât atunci când va găsi omul potrivit.
Comentarii: