Fie în tratarea diverselor afecțiuni, fie pur și simplu a unor răni minore, există o serie de alimente care încurajează vindecarea corpului nu prin ele însele, ci prin nutrimentele pe care le conțin. În ce mod se întâmplă acest lucru și ce trebuie să consumi pentru o vindecare accelerată vei afla chiar aici.
Corpul uman este clădit în așa fel încât să se vindece din interior, iar dacă tu consumi alimente benefice ai șanse să grăbești acest proces. În plus, conform cercetărilor din domeniu, malnutriția poate întârzia vindecarea rănilor. Malnutriția este definită drept stadiul de deficiență sau exces în nutrimente. De obicei, când ne gândim la conceptul de malnutriție, vizualizăm copii înfometați într-o țară din lumea a treia. Există însă și atleți care sunt malnutriți, precum și persoane care prezintă un surplus ponderal, fără a fi conștienți de acest lucru.
În cazul unor sportivi de performanță, poate fi dificil de aprovizionat corpul cu nutrimentele folosite sau pierdute în timpul unui antrenament chiar înainte de următorul antrenament, epuizând corpul de și mai multe nutrimente vitale, , notează qbebe.ro. În acest mod se poate ajunge într-un stadiu de malnutriție. Calitatea alimentelor pe care majoritatea sportivilor le consumă scade dramatic, iar consumul de alimente procesate crește extrem de rapid.
Ce înseamnă O PORȚIE de mâncare
Marele PERICOL care le afectează enorm pe femeile din ţara noastră: Anunţul şi soluţiile medicilor
Omul care a uimit o lume întreagă: Previziunile lui Bill Gates care ne dau fiori
Chiar dacă poți consuma o cantitate suficientă de calorii (sau chiar prea multe și poți acumula kilograme suplimentare), sunt șanse mari ca acele calorii să nu atât de fie dense în nutrimente pe cât are corpul nevoie și acesta va ajunge într-un stadiu de malnutriție. Iar când ești rănit și te afli deja într-un stadiu deficitar din punct de vedere nutritiv, timpul necesar rănii să se vindece va fi în mod evident prelungit.
Chiar dacă nu te confrunți în prezent cu dureri corporale sau leziuni, dacă adaugi aceste alimente în meniul tău, poți ajuta corpul să se pregătească pentru vindecare în cazul în care vei suferi vreo accidentare.
Alimentele bogate în vitamina C
Vitamina C este o vitamină hidrosolubilă pe care corpul nu are abilitatea de a o crea singur, ceea ce înseamnă că trebuie să o consumi cu rigurozitate zilnică. Vitamina C joacă un rol important în procesul de vindecare prin construirea de proteine noi pentru piele, țesut cicatricial, tendoane, ligamente și vase de sânge. Vitamina C ajută de asemenea corpul să își mențină țesuturile de cartilaj și os.
În plus față de proprietățile curative, vitamina C oferă o protecție internă împotriva radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt molecule din corp care pot cauza leziuni semnificative și provin din mediul extern, precum alimentele pe care le consumăm, antrenamentele de intensitate ridicată și substanțele chimice la care suntem expuși.
Carbohidraţii care TE AJUTĂ în procesul de slăbire
Decizie în PREMIERĂ a Reginei Elisabeta a II-a. Va rămâne în istorie!
Introdu în dieta ta zilnică, așadar, citrice (portocale, lămâi, grapefruit), kiwi, ardei grași și broccoli, kale, papaya.
Alimentele bogate în vitamina A
Vitamina A stimulează producția de globule albe (leucocite) în corp, fiind necesare pentru repararea și menținerea integrității țesutului moale, a membranelor mucoase și a pielii. Leucocitele sunt principalele celule care protejează împotriva leziunilor; vor combate infecția și virusurile.
Chiar dacă nu ai o leziune vizibilă precum o rană deschisă, corpul se va baza în continuare pe producția de leucocite pentru a se proteja de răni și a crește rata de vindecare.
Introdu în dieta ta zilnică, așadar, semințe de floarea soarelui, morcovi, cartofi dulci, dovleac, sfecla elvețiană, ouă, lapte și brânză și spanacul.
Alimentele bogate în acizi grași omega 3
Multe studii de cercetare au descoperit faptul că acizii grași omega 3 au abilitatea de a reduce inflamația, astfel încât pot să nu fie necesare alte analgezice sau medicamente.
Greşeli de gătit pe care le faceţi FĂRĂ să realizaţi
Vrei să scapi de tusea fumătorului: iată reţeta perfectă!
Cum arată ”diavolița” Elizabeth Hurley la 52 de ani
Majoritatea studiilor au fost desfășurate asupra unor persoane cu artrită reumatoidă sau alte cazuri de inflamație extremă. Rezultatele lor indică faptul că acizii grași omega 3 de calitate ridicată vor reduce inflamația în urma unei leziuni. Reducerea inflamației din jurul rănii va contribui la reducerea durerii pe care o poți resimți și de asemenea va stimula procesul de vindecare.
Introdu în dieta ta zilnică, așadar, somon și pește gras, semințe de in și nuci.
Alimentele bogate în zinc
Fiecare țesut din corpul tău conține zinc, prin urmare devine extrem de important acest micronutrient în procesul de vindecare al oricărei leziuni.
Mituri ciudate despre SEX care chiar sunt adevărate! Iată ce poți păți în timpul partidelor de sex
Lucrurile pe care doar femeile le cred sexy, NU și bărbații
Motivul pentru care e bine să faci sex în FIECARE noapte
Zincul va ajuta corpul să folosească grăsimile și proteinele pe care le consumi pentru a stimula dezvoltarea și vindecare țesutului lezat. De asemenea, zincul va ajuta la întărirea sistemului imunitar, la fel ca vitamina A, ceea ce te va proteja de alte infecții sau virusuri.
Introdu în dieta ta zilnică, așadar, stridiile, creveții, lintea, nucile, semințele (de dovleac și de susan), carnea de curcan, pui și miel, quinoa.
Alimentele bogate în antioxidanți
Radicalii liberi sunt niște toxine care circulă constant prin corp, în special când ne confruntăm cu o problemă de sănătate. Ne slăbesc prin acțiunea lor asupra celulelor sănătoase.
Marele secret pentru o mâncare sănătoasă: Care tip de ulei e mai bun
Dieta celor 10 alimente. Cum poți scăpa de 20 de kilograme FĂRĂ să te înfometezi
Cinci semne că mănânci PREA MULT zahăr
Alimente precum afinele, căpșunile și cireșele amare ajută la controlul acestor radicali liberi pentru ca copul să se poată concentra pe procesul de vindecare. În plus, aceste fructe conțin antocianidine, compuși care sporesc acțiunea vitaminei C și îmbunătățesc integritatea capilară și stabilizează matricea de colagen.
Ghimbirul și turmericul au de asemenea proprietăți antiinflamatorii, accelerând procesul de recuperare. Iar cafeaua s-a dovedit nu doar a micșora perioada de convalescență, ci de a restabili funcționarea sistemului nervos central, pentru a te ajuta să te refaci mai rapid.
Introdu în dieta ta zilnică, așadar, afine, cireșele amare, rodii, prunele, turmericul, ghimbirul, cafeaua.
Alimentele bogate în proteine
O leziune în corp va crește în mod automat necesarul de proteine din corp. Proteinele sunt necesare în procese multiple care au loc imediat ce apare o accidentare și în perioada de recuperare.
Cum ÎL SCHIMBI în funcție de zodie
Rețete DIETETICE de deserturi cu fructe
Cum încearcă diverse ţări din lume să încurajeze vaccinarea. UNDE se situează România
Cât de rapid și cât de bine se vindecă rana poate depinde în proporție mare de consumul de cantități adecvate de proteine de calitate ridicată. Colagenul, cea mai abundentă proteină din corp, joacă un rol important în repararea țesutului.
În general, un aport recomandat de proteine este de aproximativ 0,8 g pe kilogram corp, dar în condiții speciale urmărește un aport de 1,5-2 grame de proteine pe kilogram corp.
Introdu în dieta ta zilnică, așadar, carne de vită hrănită cu iarnă, pui, curcan, pește, ouă, iaurt grecesc, leguminoase, lactate, semințe și nuci.
DE CE să-ți ADAPTEZI alimentația STILULUI tău de viață
Perfecte pentru DIETĂ și CANICULĂ: PASTE din zucchini cu sos de avocado
Trucuri pentru a NU te dezhidrata pe caniculă
Hidratarea!
Nu în ultimul rând, nu uita de hidratare. Apa constituie principala modalitate prin care oxigenul și nutrimentele sunt transmise în zona cu leziune. O circulație sanguină precară care apare în urma deshidratării s-a demonstrat a crește durata de timp necesară vindecării unei răni.
Comentarii: