Varza murată este un aliment apreciat în mai multe țări nu doar pentru gustul său, ci și pentru beneficiile nutriționale. De ce este bine să consumi varză murată și zeamă de varză?
Se crede că murarea verzei își are originea în China; în vechime, fermentația era una dintre metodele folosite pentru a preveni stricarea rapidă a alimentelor. Varza murată a supraviețuit testului timpului și a devenit o garnitură sau chiar un fel de mâncare popular în multe culturi. Datorită procesului de fermentație, varza murată are multe beneficii pe care cea proaspătă nu le are.
Anumite persoane, cum ar fi hipertensivii, nu ar trebui să consume murături preparate cu sare, recomandă doc.ro. Dacă nu ai probleme de sănătate și medicul nu ți-a recomandat să eviți murăturile, iată de ce e bine să incluzi în alimentația ta și varza murată și zeama de varză:
CITEȘTE ȘI: Remediu pentru multe afecţiuni: Ce se întâmplă în corp după ce mănânci varză murată
Varza murată este deosebit de hrănitoare, fiind bogată în fibre, vitamine și minerale. Fermentarea acestei legume frunzoase creează condiții favorabile creșterii probioticelor, acele microorganisme benefice care se găsesc și în produse precum iaurtul și chefirul și care au beneficii dovedite pentru sănătate. Acestea fac alimentele mai digerabile, ceea ce sporește capacitatea intestinului de a absorbi vitaminele și mineralele pe care le conțin.
150 de grame de varză murată conțin 27 de calorii, 23% din doza zilnică recomandată de vitamina C, 15% din doza recomandată de vitamina K, 12% din doza recomandată de fier și 11% din doza de vitamina B6.
Se spune că intestinul conține trilioane de microorganisme numite generic „floră intestinală”. Varza murată nepasteurizată conține, așa cum spuneam, probiotice, aceste bacterii bune care acționează ca prima linie de apărare împotriva toxinelor și bacteriilor dăunătoare. De asemenea, pot îmbunătăți digestia și sănătatea generală.
Probioticele precum cele din varza murată pot ajuta la îmbunătățirea echilibrului bacterian din intestin după ce a fost perturbat de utilizarea antibioticelor. Acest lucru poate ajuta la reducerea sau la prevenirea diareei provocate de antibiotice. Cercetările arată, de asemenea, că probioticele ajută la reducerea gazelor, balonării, constipației, diareei și simptomelor legate de boala Crohn și colita ulcerativă.
Diferitele tulpini de probiotice pot oferi diferite avantaje. Astfel, consumul unei game largi de probiotice aduce și mai multe beneficii pentru sănătate. În acest sens, varza murată poate avea un avantaj: cercetările au raportat că o porție poate conține până la 28 de tulpini bacteriene distincte.
Bacteriile care populează intestinul pot avea o influență puternică asupra sistemului imunitar. Probioticele din varza murată și zeama de varză pot ajuta la îmbunătățirea echilibrului bacteriilor din intestin, ceea ce contribuie la menținerea mucoasei intestinale sănătoase.
Menținerea sănătății florei intestinale sănătoase ajută, de asemenea, la prevenirea creșterii bacteriilor dăunătoare și poate chiar să stimuleze producția de anticorpi naturali. În plus, consumul regulat de alimente probiotice, cum ar fi varza murată, poate reduce riscul de a dezvolta infecții, cum ar fi răceala obișnuită și infecțiile tractului urinar. De asemenea, în caz de apariție a unei răceli, consumul de alimente bogate în probiotice poate grăbi recuperarea.
Consumul regulat de varză murată stimulează pierderea în greutate și menținerea unei greutăți normale. Varza murată, ca majoritatea legumelor, are un conținut scăzut de calorii și este bogată în fibre. O dietă bogată în fibre menține senzația de sațietate pentru mai mult timp, ceea ce poate ajuta la reducerea în mod natural a numărului de calorii zilnice.
În plus, deși motivele exacte nu sunt pe deplin înțelese, oamenii de știință cred că anumite probiotice pot reduce cantitatea de grăsimi pe care corpul o absoarbe din alimentație. Unele studii științifice au arătat că participanții cărora li s-au administrat alimente bogate în probiotice au pierdut mai mult în greutate decât cei cărora li s-a administrat un placebo.
CITEȘTE ȘI: Reţeta ideală de varză murată: CE şi mai ales CUM trebuie să pui în butoi
Ceea ce mănânci îți poate influența starea de spirit și funcția creierului. Un număr tot mai mare de studii descoperă o legătură strânsă între intestin și creier: se pare că tipul de bacterii prezente în intestin poate trimite mesaje către creier, influențând modul în care acesta funcționează și percepe lumea.
De exemplu, alimentele fermentate, probiotice, cum ar fi varza murată, contribuie la crearea unei flore intestinale sănătoase, despre care cercetările arată că poate ajuta la reducerea stresului și la menținerea sănătății creierului. S-a descoperit și că probioticele ajută la îmbunătățirea memoriei și la reducerea simptomelor de anxietate, depresie, autism și tulburare obsesiv-compulsivă.
Atenție, însă, spun cercetătorii, compușii din varza murată pot interacționa cu inhibitorii de monoaminoxidază, un tip de medicament prescris pentru a trata depresia, tulburările de anxietate și boala Parkinson. Persoanele care iau aceste medicamente ar trebui să întrebe medicul dacă pot consuma varză murată și în ce cantitate.
Acest lucru se datorează faptului că varza murată conține o cantitate mare de fibre și probiotice, ambele contribuind la reducerea valorilor colesterolului. În plus, varza murată este una dintre rarele surse vegetale de menachinonă, cunoscută mai frecvent sub denumirea de vitamina K2, care poate ajuta la reducerea riscului de boli de inimă, prevenind acumularea depozitelor de calciu în artere. Potrivit unor cercetări, consumul regulat de alimente bogate în vitamina K2 este asociat cu un risc cu 57% mai mic de deces din cauza bolilor de inimă.
Varza murată conține, cum spuneam, și vitamina K2, care joacă un rol important în sănătatea oaselor. Această vitamină activează două proteine care se leagă de calciu, principalul mineral din oase, ceea ce le face mai puternice. Astfel, varza murată poate fi un aliment excelent pentru femeile aflate la menopuază care se pot confrunta cu pierderea densității minerale a oaselor.
În concluzie, dacă nu suferi de hiprtensiune sau alte probleme de sănătate care interzic consumul de murături cu sare, te poți bucura de câteva ori pe săptămână de varza murată și zeama de varză. Pentru a beneficia de calitățile sale nutritive, poți consuma varza murată în diverse feluri – sub formă de salată, în sandvișuri sau pregătită la cuptor. De asemenea, zeama de varză poate combate constipația și te ajută să te rehidratezi după ce faci efort fizic intens.