Fructul estival apetisant. Ce poate să fie mai bun și mai răcoritor decât o felie de pepene galben, rece, într-o zi toridă de vară? Poate înlocui o masă, ține de sete, e sățios și plin de vitamine. Este alimentul ideal pe toată durata sezonului cald.
Deși dulce și zemos, pepenele galben poate fi consumat și de diabetici, desigur o cantitate decentă.
Ajută la funcționarea normală a tiroidei
Potrivit unor studii ale cercetătorilor francezi, pulpa fructului de pepene galben conţine principii active cu structură asemănătoare tirozinei, care pot modifica activ secreţia glandei tiroidei. Mai exact, aceste substanţe influenţează direct iodarea tirozinei, procesul care ajută la fabricarea hormonilor tiroidei în ţesutul glandei, potrivit doctorulzilei.ro.
În cazul în care există un deficit de secreţie tiroidiană, adică hipotiroidie, principiile active din pepenele galben se fixează pe suprafaţa celulelor secretoare şi le obligă să fabrice hormoni. În cazul în care secreţia şi eliberarea de hormoni tiroidieni sunt mai intense, adică hipertiroidie, aceleaşi principii blochează mecanismul celular de eliberare a tiroxinei.
CITEȘTE ȘI: Cum să prepari acasă cea mai bună şi sănătoasă îngheţată de pepene galben/ REŢETĂ
Asigură necesarul de vitamina A
O felie potrivită de pepene galben are numai 56 de calorii, dar îţi asigură 103,2% din necesarul de vitamina A. Atât, vitamina A cât şi beta-carotenul sunt importanţi nutrienţi pentru vedere. Astfel, potrivit studiilor, femeile care au o dietă bogată în vitamina A prezintă un risc redus de a dezvolta cataractă. Studiile arată că riscul poate fi redus cu 39% până la 50%.
Reglează tensiunea arterială
Pepenele galben conține o cincime din necesarul zilnic de fibre și ajută la realizarea unei serii de procese legate de inimă: scade nivelul colesterolului, scade tensiunea arterială, ajută la pomparea sângelui mai bine și elimină toxinele din sânge. Pepenele galben este, de asemenea, plin de potasiu și vitamina C, ambele ajutând la reglarea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea fluxului de sânge către și dinspre inimă.
Combate stresul
Afecţiunile prezentate mai sus nu sunt singurele care pot fi îndepărtate graţie pepenelui galben. Specialiştii susţin că un consum regulat al acestui fruct combate cu succes stresul zilnic. Cercetătorii de la Institutul Naţional Francez pentru Cercetări Agricole susţin că antioxidanţii enzimatici, SOD, conţinuţi de pepenele galben scad nivelul proteinelor de stres care se acumulează în intestine.
În caz de constipaţie se mănâncă dimineaţa, pe stomacul gol, un pepene galben întreg, de dimensiuni mici.
CITEȘTE ȘI: Cum să cumperi cel mai DULCE pepene roşu
Două felii consumate înainte de masă reglează apetitul, pepenele galben având calitatea de a potoli senzaţia de foame puternică.
Cu un conţinut de 90% apă, albumine, fibre alimentare, potasiu, fier, vitaminele A, B, C, magneziu, fosfor, calciu din belşug şi potasiu, pepenele galben este unul dintre cele mai bune antioxidante, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce riscul atacului cardiac, are acţiune reglatoare asupra apetitului, precum şi efecte vitalizante puternice.
Comentarii: