LIFESTYLE

Alin Petrache, după decizia de la rugby care a calificat România: ”Vrem măcar o victorie în grupa de la Cupa Mondială”!

Veste foarte bună pentru rugbyul românesc: Stejarii vor participa la Cupa Mondială din 2023 fără a mai fi nevoiți să treacă prin filtrul recalificărilor, după ce Spania a fost descalificată.

„În Săptămâna Luminată am primit o veste bună. Suntem calificați direct la Cupa Mondială. E o bucurie, o bucurie interioară pentru noi, pentru suporteri, pentru fani, pentru tot ceea ce înseamnă suflarea rugbystică românească.

Meritam să fim la Cupa Mondială, meritam să fim direct calificați și iată că s-a întâmplat. E o calificare binemeritată de jucătorii nostri. Merită, sunt câțiva jucători la apogeu, sunt câțiva jucători tineri, cu exuberanță, cu viteză, cu minte sclipitoare și cred că vom putea arăta la Cupa Mondială în Franța anul viitor că suntem o echipă care ne merităm locul între participante”, a mărturisit Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.

„E clar că am avut emoții, am avut emoții mari, dar iată că la final avem o veste bună. Suntem singurul sport de echipă din România care se califică la un turneu final la o Cupă Mondială.

Federația Română de Rugby a depus o contestație împotriva jucătorului acum 6-7 săptămâni. World Rugby a preluat-o, deja nu mai e implicată România acum, pentru că Federația Internațională e împotriva spaniolilor pentru folosirea unui jucător care nu era eligibil și iată rezultatul. E un rezultat prim, pentru că va mai urma și apelul, în următoarele 14 zile”, a mai spus șeful federației.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Grupă infernală pentru ”stejari”

La Cupa Mondială care va avea loc în Franța, anul viitor, România va întâlni în grupă puteri ale rugbyului mondial, precum Africa de Sud, Irlanda sau Scoția. Sunt meciuri pe care președintele Federației Române de Rugby le așteaptă cu nerăbdare.

„Nu pot să îmi doresc alți adversari, pentru că toate grupele sunt extrem de puternice. Sunt foarte bine împărțite și sunt echipe extrem de puternice. Dar ce bucurie mai mare poți să ai decât să joci cu o campioană mondială și să joci împotriva unor echipe din „6 Națiuni”, extrem de puternice.

Obiectivul României de fiecare dată a fost să aibă cât mai multe victorii. Ne dorim să putem să avem măcar câte o victorie în grupă, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a recunoscut Alin Petrache.

 

 

 

 

Comentarii: