Aluatul opărit este un aluat care se obține prin opărirea făinii într-un amestec de lichid, în cazul acesta apă, ulei și sare, la care adăugăm ouă.
Se mai numește și aluatul nedospit, care, în cuptor își mărește foarte mult volumul.
CITEȘTE ȘI: Folosirea mierii în aluaturi /TRUCURI ÎN BUCĂTĂRIE
Aluatul opărit și vestitele prăjituri choux-a-la-creme
Varianta veche conține apă, ulei și sare, dar, mai nou patiserii celebri au combinat apa cu laptele, iar uleiul l-au înlocuit cu unt.
Ingrediente:
- 250 ml apă/lapte
- 100 ml ulei/unt
- un praf de sare
- 150 g făină
- 4 ouă medii
Începem prin a pune la foc apa/laptele împreună cu uleiul/untul și sarea, iar când acestea clocotesc turnăm făina dintr-o dată și amestecăm continuu cu ajutorul unui tel.
Ținem pe foc până se formează pe fundul cratiței o pojghiță albă, ca și când s-ar prinde aluatul.
Lăsăm aluatul să se răcorească pentru aproximativ 30 minute, apoi începem să încorporăm pe rând câte un ou și mixăm cu spiralele pentru aluat.
Preîncălzim cuptorul la 170 °C .
Trecem aluatul într-un posh și formăm pe foaia de copt cercuri rotunde de maxim 3 cm.
Băgăm tava în cuptor pentru aproximativ 30 -35 minute, până vedem o culoare aurie la choux-uri.
Aluatul opărit și vestitele prăjituri choux-a-la-creme
În timpul acesta pregătim o budincă de ciocolată, obținută din amestecarea a 5 gălbenușuri cu 100 g zahăr, 30 g cacao neagră si 40 g făină. Punem la fiert 500 ml lapte.
Când laptele e fiert, turnăm încet peste compoziția cu gălbenușuri și amestecăm continuu să nu se formeze cocoloașe.
Punem tot amestecul la foc, iar când crema se îngroașă, adăugăm 1 ciocolată neagră și 50 g unt.
O lăsăm să se răcească la temperatura camerei.
Batem 200 ml frișcă să se spumeze tare.
Tăiem choux-urile pe jumătate, punem în partea de jos un strat de cremă cu ajutorul unui posh, apoi un strat de frișcă.
Deasupra punem cealaltă parte a aluatului și presărăm zahăr pudră.
CITEȘTE ȘI: Cozonacul însiropat Babka, gustul care te surprinde
Comentarii: