LIFESTYLE

Amenințată cu partajul, Ioana Năstase îi dă replica lui Ilie: ”Voi avea tot ce-și dorește o femeie!”

Pe data de 3 martie, Ioana Năstase a mers la Judecătoria Constanța și a depus actele de divorț. După o căsnicie de aproape doi ani, presărată cu mai multe certuri și împăcări, Ioana i-a spus adio lui Ilie Năstase.

Cea de-a cincea soție a legendarului sportiv a pus stop mariajului, la două luni de la episodul violent. Atunci, Ioana a cerut ajutorul poliției ca să scape din mâinile soțului care devenise agresiv și l-a părăsit.

Nasty și nevasta și-au negociat ulterior împăcarea, însă lucrurile n-au decurs așa cum a vrut Ioana, care-și trimisese bărbatul inclusiv la psiholog. Ilie n-a acceptat o despărțire amiabilă, la notar. Și a trimis-o pe Ioana la tribunal.

CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont

Îi cere înapoi mașina, poșetele și pantofii

Ilie Năstase a încercat să o întoarcă din drum pe Ioana, chiar și după ce aceasta a băgat acțiunea de divorț. Și dacă a văzut că nu o mai poate convinge, așa cum a mai făcut-o vara trecută, ar vrea acum să-i ia Ioanei tot ceea ce i-a dăruit în timpul căsătoriei. De la bolidul de sute de mii de euro, cadou de ziua ei, până la poșetele Hermes și pantofii scumpi.

“Eu și Ilie nu ne-am împăcat. Lucrurile sunt așa cum le știți. Nu știu ce o să îmi ia, la partaj. Sunt foarte multe lucruri dobândite de mine, din prima căsătorie. Plus că nu cred că o să facă asta.

Eu zic că vorbele alea, că îmi ia tot, le-a zis la nervi. Eu voi avea tot ce își dorește o femeie, în această viață, până închid ochii”, a fost replica Ioanei, pentru playtech.ro.

 

 

Comentarii: