După ce în Săptămâna Mare Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc i-au deschis două procese Anamariei Prodan, pentru calomnie, după Paști, Reghe a mai călcat-o puțin pe nervi pe încă soția lui din acte.
Antrenorul Craiovei a devenit și el extrem de activ pe rețelele de socializare, acolo unde a postat prima imagine cu chipul celui de-al treilea fiul al său, o ecografie 3D, în care se vede clar fața băiatului.
Doar că Prodanca n-a părut că mai reacționează la cald. Ba mai mult, chiar în același timp, pe celebrul ponton din Snagov, la reședința familiei, a fost mare chef, aproape ca un botez de mare.
CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO
”El e elasticul!”
Toți finii Anamariei și prietenii apropiați au petrecut la masă mare. Au făcut grătar cu mici, au dansat, iar taraful lui Viorel Bogățeanu, un al fin de-al Prodancăi, s-a ocupat cu atmosfera.
Cât despre Reghecampf… „Nu vreau nici să aud ce face, dacă face sau cu cine face. Să facă 100 de copii cu 100 de fete de oraș. Atâta poate, atâta face. El este ca elasticul. Am tras de el să-l fac cunoscut, mare, respectat și … s-a întors la forma lui inițială. Nu e treaba mea sau a copiilor mei ce face și cu ce se ocupă Reghe.
Am tot rugat lumea să evite să vorbească despre el, că nu ne interesează. L-am rugat de mii de ori să vină la notar să divorțăm instant. Îi e frică de partaj, căci probabil nu mai are nimic. Aflu din oraș că este împrumutat de la toți. Asta a făcut el din viața lui și probabil că de aici i se va trage declinul“, a spus pentru Click! Anamaria Prodan.
Comentarii: