Cabral Ibacka și-a câștigat publicul ca prezentator TV, dar și actor în telenovelele românești de pe ”Acasă”. În plus, este o prezență agreabilă pe rețelele de socializare, așa că oamenii s-au obișnuit cu el efervescent și tonic. Însă astăzi, Cabral și-a surprins admiratorii cu un mesaj prin care își anunța retragerea din viața publică.
„Probabil că trebuie să trăiești în șoșonii cuiva ca să înțelegi pe deplin ce-i acolo. Să înțelegi dacă e bine sau nu, dacă-i e bine sau îi e greu. Să simți… nu să judeci. Dar treaba asta cu a trăi în șoșonii altcuiva este doar o poveste. În viața reală fiecare se chinuie cu proprii șlapi, are propriile zbateri, cară proprii saci de cartofi.
Ei, fix de cartofii ăștia zic acum. Eu… o să-i las puțin pe-ai mei pe trepte, aici. Nu că mă opresc, nu că mă las. Nu că-mi place sau că nu-mi mai place. Nu că nu mai am chef. Dar am obosit. Știu că sună a răsfăț… am obosit ăsta. Poate e, nu știu. Ce știu sigur este că am stat de vorbă cu mine toată viața… așa am reușit să fiu mai bun azi decât ieri, așa am putut să mă depășesc, așa m-am convins să nu mă opresc și să trag mai departe, să zâmbesc, să-mi îmbrățișez oamenii.
Și tot așa am ajuns la concluzia că acum am nevoie de timp. De mine. De mine cu copiii mei. De mine cu toți ai mei. Am nevoie să apuc să mă odihnesc. Să mă plictisesc. Să știu ce înseamnă să-mi trag sufletul. Am calendarul înroșit tot, sunt toate aliniate atât de strâns, bine grupate între ele de juri că-s cărămizi, nu ore, zile și ani din viața unui om. Am obosit.
O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu… Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait”, a explicat îndrăgitul prezentator.
CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’
”Muncesc de 17 ani neîntrerupt!”
„M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine.
Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat. Acum… nu-și închipuie nimeni că se va opri din învârtit bolovanul ăsta pe care trăim pentru că pun eu cracu’n frână. Nu va dispărea gravitația și nici nu se vor opri iepurii din făcut dragoste. Toate merg mai departe bine-mersi.
Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă.”, a mai spus Cabral.
Comentarii: