REVIEW

Aranjează-ţi casa cu stil: Ce este la modă în 2018 în domeniul amenajărilor interioare

Te muti in casa noua si nu stii cum sa o amenajezi? Ori simti nevoia poate sa redecorezi casa? Iata care sunt cele mai mari tendinte in materie de amenajari interioare in anul 2018!

Imprimeurile stridente

Materialele textile cu imprimeuri stridente precum lenjeria de pat cu model floral, pernele decorative cu imprimeuri geometrice multicolore ori modelele etnice de pe mochete si covoare fac diferenta in materie de amenajari interioare anul acesta. Adauga elemente cu imprimeuri stridente pentru a iti redecora casa astfel incat sa fie in tendinte, recomanda doc.ro.

Franjurii

Iti amintesti franjurii covoarelor care erau la moda in anii ’90? Ei bine, acestia au revenit in lumina reflectoarelor. Se poarta franjurii sub orice forma, fie ca infrumuseteaza mochetele, covoarele, draperiile sau pernele decorative.

CITEȘTE ȘI: Secretul care abia acum s-a aflat: Cele mai murdare locuri dintr-o casă

Candelabrele reinterpretate

Corpurile de iluminat masive sunt pe val in anul 2018. De pilda, candelabrele reinterpretate, cu un iz modern, sunt favoritele designerilor de interior anul acesta.

Chiuvetele negre

Chivetele negre, cu aspect mat, sunt la moda si ele. Daca vrei sa iti redecorezi bucataria, e cazul sa iei in considerare o chiuveta mata, dintr-un material precum granitul. Alege pentru chiuveta o baterie voluminoasa.

Blatul de bucatarie din piatra naturala

Daca tot ai de gand sa faci o schimbare la capitolul bucatarie, ar trebui sa stii ca se poarta blaturile din piatra naturala, cu aspect masiv. Acestea ofera bucatariei un aer aparte.

Dressing “la vedere”

Poti uita de dressingurile elegante care acopera perfect peretii unei incaperi. La moda sunt acum dressingurile deschise, care lasa piesele vestimentare, accesoriile si incaltamintea la vedere. Modelul scandinav al dressingurilor nu este numai practic si in tendinte, ci si mult mai ieftin. Mai mult decat atat, iti poti face un asemenea dressing fara sa fie necesar sa apelezi la un specialist – poti cumpara mai multe polite, etajere si rafturi, pe care le poti monta singur sau cu ajutorul prietenilor.

CITEȘTE ȘI: Sfatul specialistului: Cât de des trebuie să speli obiectele din casă pentru a evita bolile

Imprimeurile vegetale

Imprimeurile vegetale sunt favoritele anului 2018 in materie de printuri. Le poti folosi in casa ta fie pe post de tapet, fie pe post de afise sau tablouri ori imprimate pe lenjeria de pat sau pe cuverturi. Cele inspirate din vegetatia luxurianta a junglei sunt in special recomandate. Domitorul, livingul, biroul si poate chiar si bucataria pot fi decorate cu cateva elemente cu imprimeuri vegetale.

Elementele metalice

Elementele metalice, fie ele pe auriu, rose sau argintiu, se afla de asemenea pe lista tendintelor in materie de design interior in anul 2018. Poti alege o veioza, un lampadar, o oglinda cu rama metalica sau decoratiuni din metal pentru a integra aceste elemente in designul casei tale.

Marmura

Marmura inregistreaza o reintoarcere spectaculoasa in materie de elemente in tendinte anul acesta. Daca pana de curand era considerata demodata, acum este un element “hot”, cu un aer cat se poate de modern.

CITEȘTE ȘI: Locuința ta, plină de bacterii periculoase: Care sunt cele mai murdare locuri din casă

Texturile artizanale

Texturile artizanate sunt si ele la moda. Poti alege cateva elemente de decor cu aer artizanal precum fetele de perna handmade, presurile sau obiectele decorative din ratan sau poti, pe de alta parte, sa decorezi terasa casei tale cu mobilier artizanal.

Comentarii: